| |
|
| |
aripile mi le-au lipit de cer cu vorbe şi salivă
şi stau ca spīnzurat īn plasa unui păianjen fără aureolă
mă zbat să cad
să mă fărm de mare de pămīnt
să cresc val ori ghiocel
să fii stīnca de care mă izbesc
să fii roua să fii bruma
să te sufoce aripile cu parfumul găinaţului de toate zilele
*
groaznic locul din care nu mai poţi urca
din care nu mai poţi cădea
(Rogliano, Calabria, 17 august 2007)
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Gebeleizis -
2007-08-26 |
Ultimele două rānduri, īn special, mi s-au părut foarte sugestive. Sentimentul neputiinţei faţă de lipsa de schimbare, pietrificarea forţată īntr-un loc nedorit e redată extrem de plastic. Nu prea mi-a fost clară legătura cu titlul, dar, paradoxal, textul, ca īntreg, apare unitar.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com