| |
|
| |
A vrut să îşi ia zborul
Stârnind pustiu de aur
Cu aripile arse
Căzu învins, plângând.
Tristeţea îl ucide,
Durerea îl doboară,
Vedenii îl încearcă
Doreşte acum să moară.
O mână i se-ntinde
N-o vede. A orbit
Un ultim vers pe buze
Se pierde în şoptit.
Ar vrea să urle-n beznă,
Să muste din pământ,
E jgheab eternitătii
E flacără în vânt.
Pe ruguri, de milenii
Au ars cutezătorii
Dar lacrima se stinge.
Nebunii-s daţi uitării.
Sub frunţile tembele
Miasme otrăvesc,
Nebunii sunt candizii
Ce ard pentru un vers.
Suntem Isuşi pe stepa
Umanei rătăciri,
Golgota e în suflet
Blestem şi izbăviri.
O cruce-i conştiinţa
Purtaţi suntem de ea,
Iubirea ne petrece
Prin ani, pe aripa sa.
Cândva am furat mărul
Etern blestem păgân
Prin Edenul de vise
Nebunii-şi fac tărâm.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com