| |
|
| |
Anotimp al nebuniei
Ce dezmăţul îl invoci,
Iarba naşte altă iarbă
Mugurii sparg în boboci.
Printre boabele de rouă,
Ce sclipesc în jarul zilei
Reînvie amăgirea
Ca sărutul unui mâine.
Sufletul cere clemenţă,
Trupul se intinde arc,
Si săgeata nebuniei
Se aruncă peste veac.
Suntem oameni. Animale
Ce pândesc cu raţiune,
Bolta zilelor de mâine
Focul dragostei nebune.
Suntem lebede pe marea
Omenescului destin,
Suntem ură şi iubire,
Suntem lacrimi si venin.
Suntem aspri ca pământul
Răsturnat în brazde noi,
Răspândind în zări sămânţa
Amintirilor din noi.
Inverzim ca primăvara.
Lacrimi spală de noroi,
Petrecuţi suntem de jarul
Amăgirilor din noi.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2007-08-23 |
versificatia imprumuta stilul popular insa fara a avea ecoul dorit in plan literar.
atentie:
"Reânvie" se scrie "reînvie"
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com