Ionuţ Mustaţă -- Tebylirismul şi Roboţei -- poezie

Tebylirismul

Teby
a stat ultimele câteva luni într-o linişte subiectivă
privind atent cum nu se-ntâmplă nimic deosebit
după care s-a întors către camera de filmat
şi a gândit astfel:
„Viaţa e o treabă tare ciudată!”

Aceasta este povestea lui Teby

Câte o deziluzie la fiecare
să ajungă la toţi
deziluzionaţii
şi cine mai are curaj
să se uite în sus?

Acolo pe cer
trec avioane blânde
“Haide,
avionule
hai
dă din aripi!”

Ele rămân cu ciorile
peste iarnă.
Eu aş intra în vorbă
cu o persoană dragă, e frig afară
pe cer
trec avioane blânde
ele rămân cu ciorile peste iarnă
şi mă cuprinde dintr-o dată
o milă de-aceea
în care-mi vine
să iau avionul până în Canada.

Tragedia lui Teby

S-a grăbit să se cace,
s-a aşezat iute pe colac
şi a început să înoate.
Stilul fluture.
Zbura în mijlocul primăverii
să se ascundă după o petală de trandafir
ca să nu-l vadă lumea cum decolează.
Şi s-a scremut, s-a scremut
pân-a facut un ou.
Turbat a strigat:
„Trădareeee
trădareeeee.
Aparenţele mă-nşeală!”

Descumpănit
şi negăsindu-şi aparent niciun sens
a scos pistolul
şi a tras
apa.

Autoportretul lui Teby

Pe Gigă îl mâncau chiloţii
dar Gică nu avea chiloţi nici să îşi completeze formularul pentru apă caldă;
zicea că are o criză de identitate
nu-i venea să creadă că are atâţia ani
şi-i venea să miaune
“mami, mami
ţi-am cules două flori diferite,
nu-i aşa că oamenii mor
numai după ce trăiesc?”
apoi îşi privea mânile cu faţa schimonosită
cât de mult rău a putut face cu ele
chiar dacă avea două
plus alte rele
despre care nu vom discuta aici
din lipsă de relevanţă.
Gică avea pe faţă
doi ochi pari
gagica lui îi număra pe rând.
Ochii lui Gică vedeau două gagici
numai după ce turna pe gât
doi litri de vodcă.
Pe cer erau doi sori
pe care Gică nu îi privea ca să nu orbească

Gică avea două crize de identitate
gagica lui Gică le număra pe rând
şi ieşea mereu cu soţ
Atunci ea îl striga romantic
“Gicăăăă!!!”
de două ori.

Jumătatea sufletului lui Gică
se zbătea încarcerată
în jumătatea inferioară
a celei de-a doua sticle de vodcă.

Tebylirismul reîncărcat

Ţineam un discurs profund:
„M-au luat martor la trecerea timpului!”
apoi am grăit:
„Libertatea e să-ţi trimiţi vaca
singură pe câmp
mamaie!”
şi am plâns.
Am continuat apoi:
„Şi poate mâine, mâine, seară
voi fugi de Fisc
la mare.
Atunci vă voi ruga pe toţi să priviţi deasupra:
jumătate de lună e pe cer.
Cealaltă unde e ?

Şi dacă-ţi par puţin absurd
zi-mi,
nu te sfii.
În insulele Azore
poţi ajunge.”

Teby spune

Io spun dragoste.
Tu iei ultimele două litere
şi formezi un nou cuvânt
dar nu „te iubesc”
că sunt două
plus
mă închizi
prea devreme.

Apoi io
la fel
apoi tu
apoi io
până când
buf...
ne blocăm.

Teby returns

Priveam Dunărea
cum vrea s-ajungă la mare şi n-ajunge.
Tu strigai:
„Mi-ajunge!”
Eram complet derutat;
„Uneori, totul se termină odată şi-odată” îmi şopteam,
mai întâi lumina
apoi apusul,
„Iar alteori
nu.” îmi strigam.

Priveam Dunărea cum curge
cum nu se termină,
mă-ntrebam dacă-mi ajunge
dacă-mi ajunge mărunţişul din buzunar
ca să iau tramvaiul.
M-am urcat de la prima staţie până când
drumul s-a terminat şi-am ajuns acasă.
Eram complet derutat,
de la balcon priveam trist blocul din faţă:
„S-a terminat şi Dunărea!”

Teby O’Thentik
-Florentina-

Pe vecina de la un etaj încă necunoscut
şi pe care nu cred că am văzut-o decât de două ori dar eram ocupat la cutia poştală
şi de care nu sunt sigur că există
o cheamă Florentina.

Se prea poate ca Florentina
să vadă cerul senin la fel ca mine
numai atunci când este,
se prea poate ca Florentina
să traverseze pe culoarea verde a semaforului la fel ca şi mine,
se prea poate ca în lumea Florentinei
moneda naţională să fie leul
la fel ca şi mine.
Cu toate acestea când am fost la teatru
şi poate am văzut-o pe Florentina
aceasta nu m-a salutat.
Atunci,
ciorapii mei au început subit să pută
şi am lăcrimat.

Roboţeii lui Teby-Terminatorul
-Tebylirismul-

S-au maturizat prin 3003
în urma decretului care interzicea
comerţul producătoarei.
Producătorii se forţau din toate încheieturile
roboţeii scârţâiau câte un scâncet de copil

Terminatorul stătea întins peste uleiul folosit, în groapa lui cam abrazivă,
scria roboţei,
îi întreba:
- nu-i întreba nimic, era bulit softu -
îi asambla o producătoare severă, o robotanistă.
între timp,
se organizase omisiune de salvare
elicopterul survola în viteză suprafaţa inteligentă a creierului,
el era mânjit pe faţă cu o grimasă de frigă
urma să se arunce
să se scufunde
valurile se-ncreţeau, se-ncreţeau întrebând
era un frig teribil
şi îi era frică de rechini;
era omisiune de salvare.

//tacatacatacatacata, pluuuuuu-mb... pluuuuuu-mb, tacatacatacatacata
eliciile şi ele: tacatacatacatacata „Aliceeeee, Aliceeeeee
who the (biiiiiiiiiiip) is Alice!?!”//

explodau bombe nucleare în orizont/ el se întreba lucruri fără rost
încremenise
pilotul se uita disperat în monitor/ asculta în căşti RadioActiv
zbiera la el cu încetinitorul plus efectul voce groasă:
„tree-zeş-te-te-teeeee...
Eeeemiisiuunee dee salvaaaareeee! ”

Roboţei

Roboţel scrie o poezie!!! ( sau “Poezie, scrie un roboţel!!!”)

Dimineaţa nu mă uit în oglindă ca să nu mă recunosc,
nu mă spăl pe faţă, ca un drog, să pot pluti până la muncă,
toate acestea
pentru a-mi putea aduce aminte în timpul zilei, între clipele în care
robotizez, robotizez, robotizez,
că am uitat acasă pe
nimeni, nimeni, nimeni.

"Spleen-dit Robotzel,
spleen-diit, spleen-diit, spleen-diit!
Mai zi-ne!"

În afara iubirii
trăiesc un fel de viaţă, cu un altfel de timp şi o astfel de întrebare:
Ce nu s-a întâmplat cu mine?

Roboţelul rebelului

În ziua în care
am observat că mă duc la muncă în fiecare zi
era un soare luminos şi un cer deasupra.
Ţigările treceau una dupa alta
iar ce a fost a fost, nu a mai rămas niciun loc
de păreri de rău şi de parcare liber
„Liber,
Doamne!
Liber!”

În acea zi
Doamne,
s-au oprit toţi economiştii pe stradă,
m-au bătut pe umăr,
s-au uitat la mine urât,
m-au apostrofat.
Nu ştiam ce crimă executasem
în acea zi senină.
De luni şi luni
banii se adunaseră pe card,
nu consumam cât produceam,
umanitatea era consternată
economiştii urmau
să îmi pună
cătuşele să mă
închidă într-un
centru de
reeducare
şi reintegrare
reclamele la detergenţi să îmi pară zilnic
din ce în ce mai noi, mai albe, mai curate
deşi odată, demult
aproape nezărit de niciunde
eu chiar fusesem
îndragostit.
Iată şi dovada:
(acum 6,7 sau 8 ani, nu se ştie sigur)

„Culori se-ntrevăd din întunericul meu crud
Şi miresme de flori cuceresc însetatul vid
Uscatul deşert de viaţă acum este ud
Cum pot să te iubesc atât, atât de lucid?”

Sânge în instalaţii

Mi-era teamă să mă uit pe geam
aş fi putut vedea
de exemplu,
ceva care mi-ar fi trezit nostalgii
cum ar fi
nu ştiu exact ce
pentru că nu m-am uitat.
Ideea e că nu îmi aduceam aminte cînd se petreceau toate acestea
şi ar fi fost bine să îmi aduc
poate aş fi desluşit astfel
toate problemele lumii
şi ale mele printre altele
şi sunt sigur că aş fi făcut ceva
aş fi schimbat ceva
n-aş fi lăsat situaţia să rămână atât de nasoală.
Poate că teama cea mai mare
este a unui
Eu hotărât
un om care se simte clar în pielea lui,
o maşină în actul funcţionării.
Uite cât de frumos îi curge sângele în instalaţii.

Roboţel pentru surescitaţi
[indicaţii de recitare/surrecitare:

- aceeaşi voce dedublată
- vocea impară ton explicativ, ultima silabă a rândului urcă
- vocea pară ton declarativ, ultima silabă a rândului coboară, stinsă
- per ansamblu atitudine unitară
- trecerea de la o voce la alta, de la un rând la altul,
foarte abruptă, discord cu tonul normal în care sunt rostite versurile.

poftă bună]

1. sunt ok! sunt ok!
2. sunt aşa stresat
1. nu am nimic!
2. sunt prins în munca pe care-o fac
1. mi-e frică doar să m-odihnesc!
2. aştept vinerea ca pe sfârşitul lumii.

Urmează-ţi roboţelul

Când eşti confuz şi totul e haotic,
când nu ştii cum să alegi,
care e drumul,
care ţi-e calea
nu-ţi rămâne decât să te linişteşti
să închizi ochii
să răsuflii prelung
iar apoi să asculţi şi să rosteşti cu voce tare
ce-ţi spune inima:
“pam-pam pam-pam pam-pam
pam-pam pam-pam pam-pam
pam-pam ...”

Roboţel dedicat lui John!

De când era mic
John voia să se facă arbitru de snooker.
În fiecare zi
el pleca la şcoală cu acest gând.
Ieşea în stradă
în faţa blocului
şi făcea dreapta.
În capătul străzii, în partea stângă,
mereu, mereu,
trecea un autobuz în acel moment.
Când John se întorcea de la şcoală
vedea în capătul străzii
acelaşi tramvai
şi se gândea din nou
că atunci când o să fie mare
o să se facă
arbitru de snooker.
Toate acestea au continuat
până când
odată,
John
s-a îmbrăcat în smoking
şi-a aranjat papionul
a coborât în faţa blocului
şi în loc să facă dreapta
să se ducă la şcoală,
a făcut stânga
şi a mers până la capătul străzii
unde a dat colţul.

Roboţel care vrea

A stat şi a privit din mulţime
şi când a văzut
câtă iubire şi fumuseţe există pe lume
a vrut să zică ceva
a vrut să iasă în faţa tuturor să zică ceva.
Dar văzând că nu poate,
că ar vrea şi nu poate,
s-a dezbracat de toate
şi a vrut să urle.

Roboţelul văcuţei miloase

Văcuţele superioare trăiesc în
Alpi
şi au ochii mari,
frumoşi. Una tocmai s-a aşezat tandru şi cald
pe pajişte.
Un greier va striga strivit:
„Oaaaaaaaaaaaaa,
salvaţi-ma!”
Atunci miloasă,
vacuţa
va da lapte.

Roboţel închinat vieţii şi realităţii

Care realitate?
Scot geamul pe cap:
afară,
un soare dezaxat
care luminează doar ziua.

În cazul în care aş ieşi pe stradă şi aş striga:
“dacă nu-ţi trăieşti viaţa, o trăieşti inutil”
şi-ar întoarce capul spre mine doi-trei oameni normali şi un pic speriaţi
după care s-ar întoarce la vieţile lor de neîntors.
Asta înseamnă un total de doi-trei oameni întorşi
în cazul în care
mi-aş trăi viaţa şi-aş striga pe stradă.

Roboţel cu ecou

Oameni care intră pe internet,
râuri... îuri...
copii mici încep să plângă,
pierduţi... erduţi...
“Mami, mami, unde e tati?
Se mai întoarce?”
întoarce... toarce...
Maică-sa cu lacrimi în ochii:
“Nu, tati s-a dus într-un loc mai bun
ne priveşte de undeva”
undeva... deva...
“va fi întotdeauna cu noi, în sufletul nostru”
lacrimi.. lacrimi...
“Puişor, aşa e viaţa,
cu toţii o să ajungem acolo odată şi-odată.
Tati navighează în locuri frumoase acum”
acum.. cum...

MANIFESTUL EVOLUŢIONAR
--the very best next think and thinging in peotry- Generalitati generale!
„Progresul şi evoluţia tehnologică e calea. Vom ajunge cu roboţeii acolo unde niciun om nu a ajuns vreodată . O să vină şi Che şi o să răstoarne dictatura imperialistă a literaturii virtuale. Che!?! Cheee!”

1. Intro: Extras Regulament Siteliterar.www
„Aparatul de conducere al comunităţii noastre literare şi administrarea site-ului siteliterar.www este alcatuit dintr-un consiliu director. Numărul membrilor consiliului va fi întotdeauna cu soţ, iar hotărîrile vor fi adoptate cu majoritate simplă. Directorii şi consiliul director sunt numiţi şi răspund în faţa proprietarului site-ului siteliterar.www de bunul mers al comunităţii literare. Proprietarul site-ului siteliterar.www îşi păstrează dreptul de a avea dreptul de veto (atunci cînd este cazul). Consiliul hotărăste în absolut orice domeniu al activităţii site-ului dar responsabilităţile lor principale vor fi enunţate în Regulamentul siteului.”

2. Teby e mândru, scrie roboţei
şi vrea toată lumea să îl ştie.
Teby se asează la masa
care nu e rotundă, rotundă nu e.
Directorii îl privesc pe Teby,
consiliul director în jurul lui Teby.
Teby e
mic.... mic... miii-cîî.
La naiba, îl strânge cravata:
„acuma mă strângi?
Când tot consiliul director în juru-mi
e gata să-mi faca botezul
să strige
„Novice Novice
Dansează lambada sau te facem fleaşcă,
evoluează
pentru noi,
să nu te urci în copac
pentru noi,
şi să nu mănânci banane acolo
pentru noi.
Mândria consiliului
să fii,
avem un loc cald pentru tine
să evoluezi.”

”Evoluaţi, Evoluaţi!”
o să-mi fie primul volum,
paralelipipedic.
Consiliul director
va veni
mă va bate pe umar
părinteşte,
îmi va aranja
vârtejurile din creştetul creierului
va spune:
„Bravos bravos”.
Se va intoarce spre lume,
va zâmbi
şi mă va puncta cu degetul lor,
lumii,

„Iata e-al nostru,
suntem buni, ce buni suntem

Ca urmare,
Noi, Consiliul Director,
Secretăm următoarele:

Teby va fi primit
Cu o condiţie:
Să renunţe la cravată
Şi mai apoi
la bărbierit.”