| |
|
| |
cel mai greu este să aduni ploaie
īn mīneci și īn buzunare
să dai senzația de viață mirosind a iarbă
īntr-o după amiază īn care orașul doarme lichid
cu susul īn jos iar colbul se face zi
răsturnată peste solzi de vopsea coșcovită
să aduni ultimele pietre să le legi de genunchi
și să faci pluta īngerilor printre vacuole murdare
mirosind a zarzăr despletit
īn geamuri slinoase de spital
iar tu copil șoptit de părinți
desperecheați
pe care nu īi mai vrea nimeni
acolo sub pat
īn cimitirul vocabulelor fugărite
să te ascunzi īn liniștea ploii
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| lucian -
2007-08-13 |
primele doua versuri sunt fantastice. chiar si al treilea poate fi remarcat. restul poemului nu face decat sa se justifice, ca si completare, pentru aceste trei versuri prin comparatii insolite, dar fara a impresiona ca la inceput cititorul. felicit autorul pentru iamginatie!
|
Aranca -
2007-08-16  |
"un copil soptit de parinti" iti spune ca a fugarit atatea vocabule vara aceasta pana a adunat numai "ploaie īn mīneci și īn buzunare" si a reusit doar sa-si asigure "pluta ingerilor" pe o suta de ani...
unul dintre poemele in care iata, se impune un stil original de introspectie transpus in tipare lirice.
metafore deosebite:
"orașul doarme lichid"
"și să faci pluta īngerilor printre vacuole murdare"
"mirosind a zarzăr despletit"
"copil șoptit de părinți
desperecheați"
|
| lucian -
2007-08-17 |
revin cu īntārziere pentru o necesară corectură: imaginaţie.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com