| |
|
| |
în loc de motto: nu putem vedea decât ceea ce cunoaştem deja. Soluţii?
imaginează-ţi aici
oameni închizând uşi de zăpadă
fereastra mea aşteptând primăvara
imaginează-ţi aici
din lipsă de timp
crengile cresc în crăpăturile asfaltului
fără muguri
nu am trecut niciodată dincolo de zăbrele
în casa de-alături
unde
se subţiază
distanţele
se topesc ca un ţurţure
se scurg pe lemnul din ziduri
azi te voi aduce cu tot cu mâini şi
ochi nu-ştiu-ce-culoare
şi
animale de pradă
aici
în cea mai probabilă iluzie
voi purta
fericirea cu primii doi nasturi lipsă
fără chip fără glas
atingeri
efect al bătăii de aripi

|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text

| alma -
2006-02-23 |
A fi iarnă primăvară, a fi aici şi acolo, acum şi atunci. Pentru că distanţele se subţiază (reuşită imaginea) până la dimensiuni pe care ochiul nu le mai poate "vedea", pentru că nu le "recunoaşte". E o iluzie? Şi cine ştie acolo şi atunci cum e, dacă aici şi acum lucrurile sunt atât de aleatorii ca traiectoria unei picături de apă din topirea ţurţurilor (sau a distanţelor?). Interesantă viziune. De ce fericirea are mereu "primii doi nasturi lipsă" (de sus sau de jos)?
|
| Profetul -
2006-02-24 |
da, the butterfly effect, o teorie interesanta. in unele texte si eu am facut aluzie la ea. cred ca e nevoia noastra a celor tributari conceptului modernist despre realitate sa ne explicam alunecarea in imaginar, in "what if.."

|
| Sapphire -
2006-02-24 |
Alma, cred ca ai prins in cateva idei liniile pe care s-ar construi "scheletul" aceste poezii. Poate ca undeva un fluture o data aripile-n jos, pentru a le ridica inapoi, si acum ne regasim cuprinsi de fericire, in toate iluziile create tot de catre noi. Sunt tentata sa nu-ti spun de fericire, dar... fie :-) Stiu ca ai intrebat pentru ca stii deja. Initial textul continea un paradox: "azi voi purta clasic/fericirea cu primii doi nastru lipsa", dar am considerat prea multa determinare primii doi nasturi si am renuntat la "azi", care si-asa e destul de relativ si incercam diminuarea acestei notiuni pana la disparitie, apoi am renuntat si la "clasic", gandindu-ma ca va fi si-asa suficient de puternica imaginea cu primii doi nasturi. Si de ce lipsa, si de ce tocmai aceia? Este vorba despre cei de sus (atata vreme cat acceptam ca mai exista o astfel de notiune) si sunt in egala masura: ispita, libertatea, lipsa conventiilor (sunt lipsa, nu desfacuti...)... fericirea cu gatul expus, daca vrei :-)
Virgil, stiu, e imposibil sa nu simtim asta la un moment sau altul si sa nu revina ca o obsesie. Cred ca insasi poezia insasi este un mod de explicare a ceea ce altfel nici macar nu am "recunoaste", pentru ca, nu-i asa, poezia nu se "experimenteaza"... iti multumesc... as putea spune ca se confirma :-) chiar a avut un efect...
|

|
|