| |
|
| |
În cerul de-oţel
Se ţes fire de ger.
Ninge tăcut,
Monoton şi stingher,
Fără scop,
Fără ţel.
Stele căzânde de gheaţă şi frig,
Fulgi mari de cristal criogenic
Se preling printre falii de timp.
Sub a lor greutate
Arborii cad,
Se prăbuşesc
Fără zgomot
În abisuri de neant,
Pentru că
În singurătatea pădurii
Nu-i nimeni prezent
Să-i audă,
Să-i vadă,
Să-i simtă murind.
Departe,
În oraş,
O singură palmă aplaudă
Baletul efemer al vieţii mondene,
Exaltând
Monotonia zilnică
A pulberii de stele
Cernută prin sita timpului.
Şi ninge prin întregul univers...
________________________________________
Koan = poveste, dialog, întrebare sau afirmaţie în budismul Zen care conţine noţiuni ce sunt inaccesibile înţelegerii raţionale dar care pot fi accesibile percepţiei intuitive.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com