| |
|
| |
cu degetul doi desenez un zid strâmb
în spatele lui haoticul
se plimbă încet cu mâinile la spate
numără clipe în gând
liniştea mea este toată în faţă
unde mă văd într-un pat de frunze galbene şi albastre
îmi termin şi ultimul deget
nu reuşesc
decât jumătate din viaţă
geamul trenului iese din tunel cu tot cu tren
iar eu mă pierd ireversibil
fără să întreb de ce
unde
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Madim -
2006-02-21 |
un poem la care aş fi vrut să pot lăsa un semn de când l-ai postat. un poem pentru tine. da, este pentru tine, pentru că ai început să desenezi pe jumătatea ta de viaţă. mi se pare foarte interesantă imaginea trenului, neîntrebarea, golul... pierderea...
o stare pe care ştiu că mulţi nu ar putea să o recunoască. liniştea este totdeauna în faţă, liniştea din poemul tău coboară greu... numeri clipe în gând... apare un desen. ai făcut un desen aici, ai împrumutat într-un fel culorile toamnei. e toamnă la tine-n poem... toamna, trenurile pleacă altfel... aşa văd eu...
frumos dar trist...
Madim
|
| Profetul -
2006-02-22 |
parerea mea este ca:
nu cred ca antropomorfizarea "haoticului" (macar daca ai fi folosit substantivul "haosul") si oarecum a "linistii" cred ca dezavantajeaza textul
mi se pare interesanta sugerarea senzatiei bruste de confuzie odata cu iesirea din tunel
|
| Sapphire -
2006-02-22 |
Costin, imi pare mie sau tu incepi sa scrii usor supra-realist? :-) Frumos, frumos, si ce te-ai mai distrat aici, as zice. care va sa zica haoticul numara clipe in gand, da?
Ce sa mai, toata poezia aceasta este o delectare... bun venit in lumea haosului. cred ca-i prima poezie a ta pe care as vedea-o alaturi de o imagine (nu c-ar avea nevoie, dar ar merge): un fractal. ha ha :-)
|
| vladimir -
2006-02-22 |
Imi place aceasta incercare de dispunere spatiala a unor parti de suflet, efort care imi induce starea de paradox si o doza intrinseca de bucurie intelectuala raportata la acest demers ironic... dar pana la urma cam asta facem in viata, translam elemente dintr-o categorie in alta fara a fi atenti asupra postarii nepotrivite a mamiferului in apa si a pestelui pe uscat, pana cand ecranul imaginar, recte "geamul trenului iese din tunel cu tot cu tren" (partea acaesta este superba) iar eul se accepta in dimensiunea sa pieritoare, fara mofturi, iluzii ori prejudecati... asta da libertate frate Costin.
|
| Luv -
2006-02-24 |
vă mulţumesc tuturor pentru că nu aţi trecut indiferenţi pe lângă textul meu, ba mai mult, l-aţi "ales" cum se aleg oasele de carnea peştelui. m-am jucat puţin ce-i drept...
sunt foarte mulţi costini în acest "desen", nereuşit de altfel... unul care povesteşte despre cel vulcanic şi despre cel resemnat. într/adevăr Virgil, când ieşi din tunel există un moment de nesiguranţă, de confuzie, de "ameţeală". mi se pare foarte grav să nu-ţi mai pese în acea ipostază.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com