Adriana Lisandru -- Poem perfect previzibil cu multe conjuncţii -- poezie

m-am săturat de

pete de transpiraţie duhnind printre vorbe
de algebră de xuri şi ygrecuri
algoritmi radicali din pretinse cunoaşteri
prea multe adverbe circumstanţiale cu miros de cântar
şi prosteşte mai cred că poezia nu se va da niciodată pe camătă,
mai zic
misiţii ei nu-şi vor face dugheană
în colţul estic al zilei de mâine
degeaba scurmi în umorile tale ca o găină în stratul cu ceapă,
dragonii nu acolo îi vei găsi
da izbeşte-i celui în trecere o palmă-n obraz arde-i
trei neologisme tari peste ochi
uite bă eu exist sunt marele singurul incognoscibilul
am o carie prin care îmi iese poezia afară
puroiul meu e matrice lirismului soarbe-l
fără condimente tu searbădule orbule nesimţitorule

dar

azi dimineaţă pescăruşii ţipau previzibil
şi trist
ca o dezlegare la dejunul regretelor
şi mirosea oraşul acesta străin a alge şi-a sare marină
(ah orasul acesta unde mai ştiam să te iubesc spiralat
uitând să întreb cine eşti)
şi trecutul mi se târâia peste linia frântă a somnului
un fel de moluscă fragilă şi atât de ridicolă, da
hei tu singurul rămas în prăpastia umbrelor mele cât de întregi ne eram
aşa ascunşi în fortăreţele ignoranţei
sâmbătă ne devoram carnea tânără din firmiturile ei
hrăneam porumbeii duminicali
pe urmă ne-am rămas tot mai puţin am început să roadem din ziduri

dincolo de ele doar pastişele noastre desenate de moarte
în negru
şi alb

dar

fireşte acesta este un poem perfect previzibil
(mai ales primul vers)
cum previzibilă este iubirea
ori pescăruşii tăind pieptul dimineţii în două felii
ori moartea
ori alte câteva nesemnificative amănunte existenţiale
pe care le putem vinde ieftin
pentru ceva neologisme plus o alegorie
despre găina ce scurmă în stratul de ceapă.

cool!