Doru Stefan Dancus -- Scrum XXI -- poezie

ei tot asta ziceau
să-mi iau versurile şi să plec
ei erau cei mai buni critici de artă
cele mai perfecte căi înaintea pierderii conştiinţei.
era greu să mori cu ei alături, salvatorii.
eu sunt încă în şanţ, strigam
tocmai mi-am împuşcat adversarul
eu cui rămân?, şi se-ndepărtau de mine ca de-un ciumat
de parcă n-aş fi ştiut pe cine-am ucis.
eu în Isus am tras, cretinilor,
aş fi strigat
pe El L-am ucis mortal domnule general
acum daţi-mi gradele promise
daţi-mi vila pe coasta de azur daţi-mi banii valuta!
cu nimic am rămas eu ucigaşul
până la urmă am luat cadavrul acela
şi l-am îngropat unde nimeni n-ar fi bănuit.
mama şi tata, fraţii şi surorile vin anual
în ţintirim şi se roagă pentru fiul căzut în Irak.
se roagă cu putere să fiu iertat de maşina mea de scris.
de povara AG-ului meu care multe morţi a adus.
lacrimile lor udă osemintele lui Isus – El e stăpân p-acolo.
am încurcat-o, fraţilor, mi-am greşit mormântul,
iar va veni vreun general să mă caute
poate dă de hristos în mormântul soldatului necunoscut
şi-L va face şi pe El erou – arde-aş odată
să nu apuc ziua aceea!

(Nu va mai urma)
După ce voi muri o vreme