| |
|
| |
Se bat pentru inima mea stoluri negre de muşte.
Cerul albastru se varsă ca dintr-un ochi alb de fântână.
Dorm cu capul strivit pe pietre în culorile toamnei.
Nu simt nimic. Nici răzbunare, nici iubire, nici ură.
Număr plopii după aripa vântului care îi taie în ramuri.
Patruzeci de umbre mă înfăşor, mă răcoresc, mă îmbracă
În frunze veştejite ca nişte dale de marmură neagră
Îmi întunecă orbitele tigvei cu care văd din lumea cealaltă.
Se pare că sunt mort şi păgubit de o viaţă lumească.
Îmi înfloresc viermi în carne, dinţii se decojesc în gingii.
Gângănii îmi umblă nestatornice-n barbă şi-n palme
Îmi cresc unghiile ca nişte coase îngereşti, sinilii.
Voi credeţi că vorbesc despre cel care nu ştie să moară,
Însă eu scriu despre cel care nu ştie cum este ultima oară,
Când cel mai frumos este roşul ca şi culoare în minte,
Roşu ca şi cărămida, ca şi sângele, ca viaţa mea dinainte.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| stefan doru dancus -
2007-07-19 |
Poemul e plin de tensiune, isi merita si titlul - "Rosu".
"Imi cresc unghiile ca niste coase ingeresti" - incredibila imagine!
Trimite-mi adresa, iti voi trimite o carte,
Dancus
|
| lucian -
2007-07-19 |
Mun. Craiova, Str. Dr. Ioan Cantacuzino, Nr. 19, Bl. S 38, Sc. 1, Ap. 13, Jud. Dolj.
multumesc pentru aprecieri. astept cu nerabdare a ta carte, frate!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com