| |
|
| |
pentru cei care cred că lumea
este un sfârşit de ocean le aduc sub pleoape
pumnii mei lichizi
nu poţi merge
dacă unul din picioarele tale plânge
sau dacă celălalt nu s-a născut încă
nu poţi aştepta la infinit
pentru că devii ca ei
un copac
şi oricum aşteptarea se aseamănă
cu aruncarea unor cuvinte frumoase
în prăpăstii aflate la câteva fire de iarbă
de centrul pământului
oamenii nu se uită unul pe celălalt
cel mult se sorb reciproc
prin paie aromate
ţin minte că bunica
avea în podul casei
porumbei de argint care miroseau a lumină
zic unii
expresia Dumnezeu şi omul
este un pleonasm
şi eu cred
aşa cum cred toate orele
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| lucian -
2007-07-06 |
"nu poţi aştepta la infinit
pentru că devii...
un copac"
"ţin minte că bunica
avea în podul casei
porumbei de argint care miroseau a lumină"
sunt versuri extraordinare. in rest, poemul explica mai mult decat farmecă. felicitări pentru inspiraţie!
|
| Aranca -
2007-07-08 |
omul e o clavicula, femeia o coasta...
as taia din text cuvintele figurile de stil explicite inutile:
"le aduc sub pleoape
pumnii mei lichizi"
"tale plânge
sau dacă celălalt"
"la infinit"
"reciproc
prin paie aromate"
asa obtin interesant.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com