Iulia Baciu -- Promisiune -- poezie

nu mă aştepta decât să îţi rănesc o sprânceană
pe lacul care şi-a regăsit spiralele aştrilor
în flori de nufăr albe precum infinitul

acolo
îţi voi rupe rochiţa de vară
înciudat pe gratiile ei de mătase
îţi voi ruga sânii să îşi elibereze bumbii
cu o palmă să-i cuprind
ca pe o
pâine brună pufoasă

te voi numi
regină a trântorilor ce se răsucesc ca nişte colibri cosmici
pe unul din ceruri
metresă a norilor care-şi scuipă sângele simplităţii printre maci
pe celălalt cer

luându-ţi sufletul pe braţe te voi numi nou-născuta
vei scânci
mă vei ruga să îţi apropii sfârcul unei comete pasagere
să-l spargi între dinţi ca pe o bomboană de cacao
trecând prin părul tău Naraku
va rubiniza în pofte pe buze
să-l înfloreşti în înălţimi purpurii
şi-apoi să cazi din nou în trup de fată…

de atât de multă linişte se vor sparge toate ochiurile de apă
toate oglinzile semafoarele reflectoarele
din puţuri se vor întinde aforisme de jad

în flori de nufăr albe precum infinitul
aşa
te voi iubi.