| |
|
| |
mă apropii cu o noapte nepereche de tine
vorbesc în vis şi trupul mi se strecoară
înspre uşă. mă întind cu timpul scurs pe un obraz
se întunecă cerul, iubite
trec valuri şi ape reci prin mine
sunt la capăt de vers
cu poeziile mele născute nu făcute
am planeta luminii la mine-n pântec
sângele inimii l-am închis cu pruncii
în cerul de mâine
am desperecheat şi ziua de azi.
mi-a rămas deschis
un templu cu umbre în ultimul vis
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| lucian -
2007-07-05 |
o declaratie sincera, dar lipsita de forma fermecatoarea a iluziei poetice. trezeste oarecum in cititor o placuta stare versul "am planeta luminii la mine-n pântec", dar urmatorul vers vine să explice taina acestuia, ceea ce face din poem doar o mare şi sinceră mărtuire de iubire.
|
| Madim -
2007-07-06 |
mulţumesc pentru părere, Lucian. ai dreptate, aşa este, am acest defect, explic şi nu e bine. nu?
eu am înţeles ce mi-ai spus. este important pentru mine punctul tău de vedere. te mai aştept şi la alte poeme.
Madim
|
| stefan doru dancus -
2007-08-12 |
Multam de acest poem. Citindu-l - am avut impresia ca stau singur cuc in univers, ceea ce-mi doresc de multa vreme.
Sa ai pace,
Dancus
|
| Aranca -
2007-08-12 |
Umbrele se scurg prin fanta iluziilor undeva înaintea noastră rodind alte planete de lumină.
"Viaţa e umbră şi vis" în schevofilachia necuvintelor zidite amarnic printre clipele pereche.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com