| |
|
| |
Îmi pocnesc câteva neştiute stele în cer
Şi mi se urcă toate gângăniile prin pereţi.
Ca într-un foc de artificii luminile mor
Şi în timp ridurile pielii se încreţesc.
Mi se umflă rădăcinile inimii pe sub pământ
Şi potecile umbrei se ascund de lumină.
Dorm fluturii ca nişte lebede rătăcite,
Ca nişte balauri sau cărţi în bibliotecă.
Scoate foc respiraţia ta când fumezi
Şi îmi pare că eşti din alte ere în noapte.
Îţi adulmec mirosul ca un vânător
Şi te ucid după irespirabile şoapte.
Dorinţa de a te recupera prin naştere pare
Un vis frumos împlinit ca o fregată,
Care alunecând prin mările lumii toate
Îşi află răgazul din lumea asta-n cealaltă.
Rima cuvântului în coadă se-ncheagă.
Vraja se amestecă la foc mărunt şi perpetuu.
Cerul nopţii încearcă în stele să-ncapă
Şi gângăniile se adună în lumină ca-n codru.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Madim -
2007-07-04 |
foarte interesant titlul şi ideea poemului tău. am remarcat primele două versuri din strofa a 2-a. foarte frumos spus - " Mi se umflă rădăcinile inimii pe sub pământ
Şi potecile umbrei se ascund de lumină."
te citesc cu plăcere.
Madim
|
| lucian -
2007-07-04 |
multumesc pentru aprecieri, madim! trecerea ta este o mangaiere pentru mine.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com