| |
|
| |
am început să cad în inima mea
e dureros, domnilor
nu poate o inimă să încapă un trup de om
unii spun că am băut şi am fumat prea mult
că prea multă cafea pentru creier
nişte prieteni m-au părăsit
alţii s-au înduşmănit în epoca asta literară
e dureros domnilor să stai în inima-ţi,
să-i asculţi tot mai tragicele bătălii cu aerul
să plângi pentru viitorul ei ambiguu,
pentru clipa în care aerul, învins,
va părăsi definitiv câmpul de bătaie.
e cumplit, oameni buni, să ţipi ca un copil
în pântecele mamei că vrei afară
că ai cărţi frumoase de scris
că ai de cântat melodii inexplicabile deocamdată
că ai de arătat lumii înconjurătoare
câteva sculpturi nemaivăzute etc.
oameni buni, într-una din încăperile
inimii mele plâng eu, eu, eu pentru voi,
nu voi şti niciodată cui vă las.
Şi cât v-am iubit!
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com