| |
|
| |
acum, dacă va fi să alegi între două mame, ai grijă, alege o mamă de pâine
nu privi la muţenia inimii tale, la frângerea ei
ia-o de mână şi urcă în urechea pruncului viu
stai jos şi ascultă cum se aruncă visătorii pe limba cerului, ca nişte boabe de grâu, prăfoase,
cum tresaltă, cuprinşi de subţiori, şi cum râd
ai şti dinainte care va fi în mijlocul tău infinit şi va gusta din el
rămas gol, te-ai lipi de pereţii prăpastiei, ai trece dincolo, dincolo
încât genunchii, sus, sus de tot, simţi-vor gustul zborului
dar numai dacă, dintre mame, alegi, şi numeri apoi, pe limba cerului, încă o dată,
şi încă o dată, săruturile
şi dacă, ridicând ochiul, ajungi să-l agăţi de barba lui dumnezeu-sugătorul de coate
-ochiul celuilalt prunc, nevăzut, istovit ca o mână măruntă făcută căuş în gura tatălui –
vei şti cine eşti
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text

Aranca -
2007-06-26  |
un alt munte rastignit in propriul eu cel neimplinit in bobul graului, pruncului, luminii
superba aceasta metafora
"acum, dacă va fi să alegi între două mame, ai grijă, alege o mamă de pâine"
|
| francisc -
2007-06-29 |
cu scuzele de rigoare ptr intarziere, multzumesc ptr stea :)
|
| Profetul -
2007-06-29 |
e amuzant francisc. ai inceput sa vezi stele in loc de penite. no problem, se mai intimpla. mai ales vineri seara
|
| stefan doru dancus -
2007-06-29 |
Nu te lua dupa mine, franciscule - drumul asta nu duce nicaieri, eu l-am deschis si cu mine se-nchide. Lasa amarul si veninul sa te umple si apoi vei vedea si tu ce vei scrie. Fa-ti drum prin lumea asta moarta ca poti. Iti sunt alaturi. Mizez pe tine.
Dancus
|
| francisc -
2007-06-30 |
dar eu scriu cand nu mai pot de bine; numesc bine estetica existentiala si rau, ca poetul, durerea de cot
multumesc ptr prietenie
|
| lucian -
2007-07-05 |
poemul îmi aminteşte de filigramele islamului. de dorinţa autorilor lor de a exprima lumea fără a o atinge-expune aşa cum creatorul a gândit-o şi conceput-o/creat-o, ci numai cum omul cel mai simplu o vede-înţelege.
|
| francisc -
2007-07-05 |
indraznesc sa dezvalui sensul gandit de mine: aici vorbesc despre alegerea radicala, pornind de la ideea ca alegerile serioase din viata aparent, initial, sunt imposibile. daca solomon ar fi gresit carei mame sa i dea copilul viu? si cum mai alegi intre doi oameni vii? sau intre tine si ceilalti? plus ca Dumnezeu s a dus sa moara putin...
|
| cailean -
2007-07-20 |
Eu ţi-am mai spus oarecând că stilul ăsta vetero te prinde. Sau invers. Şi o repet azi de ziua înaintemergătorului celei de-a doua veniri.
E bună precizarea cu Solomon, noi, ăştia mici dimprejur, nu vedem întotdeauna.
|
| francisc -
2007-07-20 |
da, textul respectiv a fost punctul de plecare. plus o alegere din viata mea, radicala. si acum ma intreb cine alege de fapt si cine este ales? si cum e mai bine oare?
|

|
|
|