| |
|
| |
a īnnebunit iarba de soare
vīntul bate cīmpii
fuioare de fum
osteneala dulce
a zilei care moare
Hotelul a fost clădit pe ruinele unui oraş străvechi
Lumini discrete dezvăluie pe ring perechi, perechi
Dansīnd ritmuri lente, trecīnd pe sub portal,
Pe masă-amărăciune, licoarea din pocal...
Se-ngīnă de departe un vuiet monoton
E cald şi ies afară, la capăt de ponton
Ascult suflarea mării, şopteşte o poveste,
Urmez chemarea ei, īncet, fără de veste...
E iarăşi lună plină, la fel ca-n orice vis
Şi poarta către stele de-o clipă s-a deschis;
Sub ploaia de lumină flori galbene de cīmp
Parfumul lor sălbatic pe-ntinsuri īl răsfrīng...
Īn linişte deplină se-apropie, plutind,
Făpturi cu trup de umbră, īn cercuri se cuprind
Suspină şi īşi cīntă aleanul de demult
Cīntarea cea de taină c-uimire o ascult...
despre-un tărīm vrăjit
din pulbere de aur şi neguri de argint,
unde bătrīnul fluviu īn valuri drumu-şi curmă
coborītor din stele
trăia un neam vestit
cu mii de ani īn urmă
Un vuiet, un urlet ciudat, urlet de lup singuratic,
Vīntul dezvăluie printre valuri un pasaj lăturalnic;
La capătul culoarului săpat de valuri īn stīncă,
O mare trecere sfidează tăcerea secolelor adīncă...
ierburi arse se-mbăiază īn raze de lună
puteri nebănuite primesc
cei ce-ntr-o astfel de noapte le-adună
e multă vreme de cīnd
pe drumul mătăsii caravane
vīnd cumpără iască
timpul o-nchide-n borcane
īmi repet e un joc
doar un joc
dar nu pot să-l opresc
dar nu pot
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com