Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie

triptic liturgic

de vasile munteanu (koga ion)
autor hermeneia





rugăminte 1

o femeie nebună doarme goală între rândurile mele
nu daţi cu pietre în ea a încetat să se mai prostitueze
chiar dacă uneori o veţi găsi în paturile scrise de alţii
ea îşi dăruie sufletul fără bani solitarilor nemângâiaţi

rugăminte 2

e ultima noapte în care este întuneric am să îmi înfig în ochi litera y
dincolo de ea nu va mai fi decât tăcere născută din lipsa simbolurilor
dar mai rămâne z mă loveşti peste tâmple eu nu am crezut niciodată
în zeii empirici împărtăşeşte-mă apoi du-te în lumea de unde-ai venit

(cerşetorii cântă „ameno” iar icoanei îi cad ochii printre aripi de lut)

fiecare zi îmi creşte în carne ca nişte unghii negre strivite de prunc
al cui e răsăritul acesta din dreptul inimii colorând orologiul adânc

(te rog adună secundele cu urechea mă tem că am să pierd cuvinte)

rugăminte 3

am să scriu până când mâna mea va semăna cu un creion
care nu mai poate fi ascuţit

am să scriu până când mă voi convinge că unghiile sunt
carne prea departe de inimă

am să scriu până când îmi voi pierde printre rânduri numele
şi voi uita cum mă cheamă

dacă mă vedeţi undeva adormit vă rog acoperiţi-mi palmele
când nu scriu mi se face frig







2007-06-17
240


koga ion

Cele mai noi texte publicate

triptic liturgic - koga ion- (poezie)
arithmos - koga ion- (poezie)
un ceas - koga ion- (poezie)
black eight - koga ion- (poezie)
ploaia prietenului din mine - koga ion- (poezie)
autoportret - koga ion- (poezie)
de veghe în triaj - koga ion- (poezie)
melcul lui pascal - koga ion- (poezie)
unu şi jumătate - koga ion- (poezie)
posteminescianisme - koga ion- (poezie)


Cele mai noi comentarii

Yin şi Yang... de koga ion
la Mirabile Dictu

mulţumesc, Sapphire, pentru... de koga ion
la un ceas

răspunsul fundamental, Virgil... de koga ion
la ploaia prietenului din mine

există o ruptură,... de koga ion
la autoportret

când acasă înseamnă... de koga ion
la lumina din samovar

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text