Ioana Barac Grigore -- punga de plastic -- poezie

„niciodată nu voi înţelege paralizia lor în faţa farurile aprinse în noapte”

în mine se împlineşte golul sau lipsa
pe fiecare alt continent în formare
la graniţă nu mi se cere paşaportul
nimeni nu m-ar cunoaşte daca m-ar vedea
ei privesc prin mine uriaşele întinderi
în care sapă galerii scurte înguste fără odihnă
conduc maşinile lor minunate în spaţii dense
şoareci mecanici înaintând în roata de şvaiţer
schimbă vitezele pun în funcţie ştergătoarele
semicercuri de spaţii se curăţă-n mine
iepuri înţepenesc în mijlocul şoselei
ochii lor în farurile roşii o cină fragedă un gest
bliţuri la un spectacol cu uşile închise
codiţa norocoasă atârnată de oglinda retrovizoare
ce bine ca nu văd că nu văd în spate urme de roţi
dâra de sânge blana amestecată în zăpadă
ce bine ca nu se transformă
să zicem din cauza mea
cum că aş fi tristă
că nu aş simţi bucuria sau poate nimic nu aş simţi

„mă incomodează din ce în ce mai mult hainele cu cât înaintez în iarnă”

mă despuiam la baia comună
puneau furtunele pe mine aruncau detergenţi
se spune că işi faceau meseria erau plătiţi
identitatea mea despieliţată
un alambic a ramas peisaj strop cu strop
încă şi încă un strop de tărie
cade acum fără zgomot din motor
ilegală producţia spirtoaselor individuale
citeşti sub fiecare semnalizator
nu îmi pasă chiar nu simt cum îmi creşte părul
cum în el se impletesc ciulini
unghiile îmi cresc strâng sub ele
noroaie spori cenuşi minuscule gâze
se lovesc de mine ca de parbriz noaptea
mor strivite işi săvârşesc istoria
ea nu va intra în nicio programă de învăţământ
eu călatoresc
nu mă vede nimeni
răstignită pe far

„hazardat inutil uşor ca o pungă de plastic dusă de vânt călătoresc în spaţii”

cam asta fac părţi din mine
călătoresc
niciodată împreună numai bucăţi
procedee prin care se montează
legi pe care nu le cunosc
şi tu
mă laşi să mă plimb prin tine
fără să mă vezi fără să mă auzi
ca şi cum nu aş fi

„deschide-mă şi arată-mi sentimentul experienţei de a exista”

iubeşte-mă
sunt digestia ta respiraţia
schimbul de substanţe la nivel celular
simte-mă îţi comand
măcar străduieşte-te să mă numeşti
spune: acum respir
acum diger
stomacul meu ca o şosetă zemoasă
varsă otravă printre fructele lumii
vitriolul plăcerii de a muşca din măr
nările mele se deschid aerul intră
se duce în trahee bronhii apoi în plamâni
cum intră în bronhii cum miezul lui alunecă
în sângele meu priviţi simt aerul
mult aer în arterele mele apa în ţesuturi
şi cum să numesc sentimentul cum experienţa
îmi iubesc digestia respiraţia
schimbul la nivel celular
ulcerul mi-l iubesc mai mult pentru că doare
zborul în vânt şi epiderma arsă de soare