Ciprian Iulian Şoptică -- Căderea vorbii -- poezie

Ce e voroava fără glumă,
Că dacă nu un biet cuvânt?
Glumind în apa fără spumă
Mai bate oare bietul vânt?
De ce ne bate la vedere,
Fotonul blând în ochiul stâng?
Nu simte oare pleoapele cum strâng
Lacrimi de durere?
Da, e voroava fără lacrimi?
De ce atâta încrustare în inimile lor?
O, voi lumini, căldură daţi-mi,
Să-mi ud răceala cu sudori!
Gândind se sparge tare capul.
Ce e voroava cu gândiri?
E oare mreaja-n care dracul,
Te prinde cu momiri?
Sau dregerea de-aiurea
A unor mari visări?
Sau faţa cea smolită a unor frământări,
În care-ai pus scornirea?
Nesomnul ce mănâncă o noapte de idei
Cu o sălbatică flămânzâciune,
De-a şti şi-a căuta ce vrei;
Nu-i tina de tăciune
A unor vechi holtei?
Voroava cu imagini,
Nu-i câmp de mărăcini?
Dar pălămida din paragini,
Nu-i vorba cea cu spini?
Mirosul dulce de ciorchine,
Sau seva frunzelor de tei,
Zumzetul sau zborul de albine
Nu-s oare pelinul limbii la holtei?
Dar dorul mieilor zburdalnici,
Nu-i răcnetul afonic
Al unui mut glumeţ?
Albeaţa crinilor nevolnici
Nu-i plânsetul ironic
Al vreunui bun drumeţ?
O, tu voroavă cu ritmul săltăreţ,
Uşor,uşor, cu grijă să cădeţi!