| |
|
| |
prin fereastra murdară a zilei de luni
privesc lumina mucegăind galben
turlele bisericilor de azbest
o tăcere searbădă îmi desfigurează gîndurile
într-o liturghie fără sfîrșit
tandru orașul îmi adulmecă nefericirea
ca pe o pradă de lux
un ciot amputat îmi răscolește epigastrul
cerșindu-mi o singură amintire
un singur sărut iluzoriu
pe o mănușă de fum
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
Aranca -
2007-06-05  |
atata tristete...pina la ulcerarea tuturor zilelor trecute
ca o liturghie
ca un maslu al necuvintelor
ma duc in mare sa uit atita tristete...
|
| Profetul -
2007-06-05 |
da, e trist, la modul simplu. merci de oprire si semn
|
| rafael -
2007-06-06 |
Imagini bine conturate si lejeritate in exprimare, toate amestecate cu apetenta autorului pentru redarea starii de mirare.
Mi-a placut:
"o tăcere searbădă îmi desfigurează gîndurile
într-o liturghie fără sfîrșit
tandru orașul îmi adulmecă nefericirea
ca pe o pradă de lux"
Versul acesta "un ciot amputat îmi răscolește epigastrul" este unul mai slab care aduce deservicii poeziei.
|
| lucian -
2007-06-10 |
simplu si fara inhibitii. astfel mi se pare ca se exprima autorul, fara a incerca sa surprinda, sa uimeasca, sa epateze. in acest context, poemul, daca vreti sa il numesc astfel, imi pare a fi o marturisire pura, sincera, absoluta... cu ceva tratament impotriva aciditatii gastrice, conform titlului..., desi nu inteleg de ce astfel.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com