silea camelia -- să nu spui niciodată mulţumesc -- poezie

solomon - 2007-05-29

ce e bun. reusesti sa compui o atmosfera (cam freaky alien, dar exista...).
ce e rau. nu dai sens textului. ma pregatesti inca din titlu pentru ceva anume, revii pe parcurs, destul de des, dar nu-mi dai niciun hint. de ce nu ar trebui ca strainul care locuieste in tine sa-ti spuna multumesc? daca el, strainul, locuieste in tine, cum, unde si de unde ar putea "veni să-ti vorbeasca" (vezi strofa 4) ? cum imaginezi tu "ranjetul...rasfrant din ochi"? ranjetul este specific gurii, nu ochilor. etc. iar finalul... textul tau este o impunere, nu o renuntare. asadar, finalul ramane un nonsens. nu mai vorbesc de lacrimi si de caietul care nu stiu de unde a mai aparut si ce rost are in text...
cred ca va trebui sa revii serios asupra textului.

cami - 2007-05-30

Ioana Barac,
mulţumesc pentru trecere.
Voi ţine cont de ceea ce mi- ai spus. Însă, nu ştiu de ce trebuie căutate explicaţii logice într- o poezie. Nu de mult mi se spunea "prea explicit", acum mi se spune altceva. Depinde în primul rând de noi ce anume vrem să vedem într- o poezie, nicidecum de cel care a scris- o. Eu nu caut să lămuresc pe nimeni despre nimic şi nici nu văd a fi acesta scopul artei în general.
Mă bucur însă că reuşesc să las loc de echivoc.
Bineînţeles că voi reveni asupra textului,
Cami

lucian - 2007-06-24

convingerea mea este ca ultimile doua versuri nu isi au rostul, iar titlul ar trebui sa fie mai putin evaziv, adica sa sugereze pe cat posibil esenta poetica a acestor versuri.