Younger Sister - 2007-05-29

Citind chestia aceasta care nu ştiu cărei specii, genuri sau curente aparţine, (poezie în nici un caz nu e) am senzaţia că m-am nimerit la curtea miracolelor, unde nişte leliţe şi-aruncă zoaie peste gard. Cînd dl. Peia publica o serie de texte "De-ale lui Terente", o făcea pentru a sublinia gradul de degradare la care poate ajunge cultura zilelor noastre, dar realiza aceasta cu o fină maliţie, cu artă, cu ştiinţa cuvîntului . Mă întreb, tu ce vrei să dovedeşti? Este oare un site literar acela care permite publicarea unor asemenea texte şi dacă da, mă întreb cît de jos se mai poate ajunge?

Sapphire - 2007-05-29

Dragă Younger Sister, te asigur că suntem un site literar şi că da, atâta vreme cât un text nu încalcă regulamentul, încercăm să nu limităm ceea ce se postează. Fiecare este liber să scrie atât de bine sau, de ce nu, de prost, pe cât poate. Singurele consecinţe sunt, de exemplu, schimbarea încadrării dinspre autor înspre novice, sau invers (ar putea să mai intervină nişte schimbări, dar despre fiecare lucru la timpul său). Aceasta nu împiedică pe nimeni, draga mea, să îşi exprime argumentat opiniile despre textele publicate, la urma urmelor, aceasta fiind cea mai bună "sancţiune" sau "premiu" pe un site de literatură. Te aşteptăm aşadar cu un astfel de comentariu, care să nască polemici literare, nu de alt gen. Cât despre textul de faţă, eu una găsesc că el are substanţă şi nu cred că se încadrează ca tematică abordată în aceeaşi categorie cu poeziile lui Ioan Peia, ceea ce nu înseamnă că fiecare dintre ele nu-şi găseşte locul şi valoarea. Şi mai cred, dar autorul ne poate contrazice, eventual, că nu este o poezie care să vrea să "dovedească" una sau alta, ci vorbeşte exact despre ceea ce anunţă din titlu şi subtitlu. Eu una personal aş fi renunţat măcar la titlu, ca fiind prea multe indicii, dar vezi, poate că autorul a ştiut el mai bine. Dacă primele două strofe nu aduc neaparat nimic nou (dar hei, e multă poezie mult mai slabă pe site şi complet lipsită de conţinut), ultima este surprinzătoare. Suntem propriile noastre oglinzi. Şi poate nu chiar despre Jester era vorba.

rafael - 2007-05-29

Tema oglinzii si toate interpretarile posibile pornind de la aceasta reprezinta deja un loc comun in literatura insa remarc modul in care Sixtus reuseste sa ipostazieze relatia fiintei umane cu sine, o legatura care poate fi reala sau nu insa care este in masura sa genereze acea tensiune de care este nevoie pentru ca omul sa se cunoasca mai mult decat epidermic. Interesant acel "ma uit", preferat unui posibil "privesc", poate pentru a nuanta nivelul la care se afla subiectul, la care se adauga si utilizarea lui " în" fata de "la", desigur cu raportare la oglinda. Textul insusi este o colectie de trei cioburi si Sixtus are destul tact incat sa lase cititorului posibilitatea sa-si genereze propria oglinda, propria iluzie, as adauga ca si opinie personala. Cat dintre ceea ce suntem se exileaza prin ochi in afara noastra si cat se intoarce ca si reprezentare genereaza cu siguranta un paradox.

Sixtus - 2007-05-29

Younger Sister, Îmi place revolta ta, soră mai mică (de fapt, având în vedere vârsta subsemnatului - că nu sunt femei s-o ascund - probabil nepoată). Comentariul tău vădeşte multă curăţenie sufletească. Şi spun asta pentru că o cred şi nu ironic. Dacă vrei o "cheie" pentru textul meu, care nu se doreşte a avea cine ştie ce pretenţii, atunci, te rog, citeşte cele de mai jos: "Abstracţia azi nu este nimic altceva decât o hartă, o dublură, oglinda or conceptul. Simularea nu este nimic altceva decât un fiindul referenţial sau un substitut al teritoriului. Ee este generarea prin modele a unui real fără origine sau realitate: un hyper-real. Teritoriul nu mai precede harta, nici nu-I supravieţuieşte. Prin urmare, harta este cea care precede teritoriul - precizia unui simulacru - harta care naşte teritoriul şi dacă noi reânviem azi fabula, ea ar fi: teritoriul ale cărui zdrenţe sunt slabe putreziciuni împrejurul hărţii. Este realul şi nu harta ale cărui vestigii subsistă acolo în deşert care nu mai este acela al Imperiului, ci al nostru personal. Deşertul realului însuşi" (traducerea din engleză îmi aparţine). (Baudrillard, 'Simulacra and Simulation', The University Michingan Press, 2004)

Sixtus - 2007-05-29

Boba, Pentru tine, altă interpretare (aşa, pentru că îmi place contradicţia). Faptul că întinzând mâna să "şterg preful" de pe oglindă constat că ea nu există, asta înseamnă că "oglinda" propriei conştiinţe e o iluzie pe care, dacă reuşim s-o depăşim putem să privim detaşaţi, ca "martor" tot ce se întâmplă. Dar pe "martor" cine-l poate descrie?

Sixtus - 2007-05-29

Sapphire, "Suntem propriile noastre oglinzi" dar foarte putini suntem conştienţi de acest lucru. Sau nu vrem să fim. Pentru că ne este teamă. Sau chiar nu ne place ce "vedem" acolo. Mulţumesc.

Sixtus - 2007-05-29

Rafael, 'Interesant acel "ma uit", preferat unui posibil "privesc"..' "mă uit" şi în sensul de "a mă pierde", a uita de mine cel ce "privesc". Ai prins cumva şi această idee. Mulţumesc

sebastian gris - 2007-05-30

O poezie, foarte bine spus, in trei "cioburi".Gasesc interesant versul "dandu-mi suturi" care ne-ar putea dezvalui oglinda ce ne arata spatele si praful unui mers.Atat am avut de "adaugat", celelalte comentarii fiind foarte bune.MI-a placut! Cu respect, Sebastian