| |
|
| |
scriitorului D.D. (se ştie el)
Chelner trece, chelner vine
Vinu-i nou, 9 par toate
O fi rău da-ţi este bine
După-o sticlă ai un frate
Cel puţin, şi fără teamă
Gura merge, vremea trece
Te îndeamnă dor de mamă
Dar înjuri la ea cât zece
Ai veninul dinainte
Vin şi pofte tot mai multe
Cine minte n-are minte
Şi nici cel ce stă s-asculte
Tu să te aşezi deoparte?
Ha! Nici asta nu-ţi convine
Nasul roşu ne desparte
Chelner trece, chelner vine
Dacă ai curaj şi limbă
Dă în faţă frâu gândirii
Fără bahica ce schimbă
Raţiunea fericirii
Iar când setea ţi se naşte
Cârciuma o bei în rate
Să fim sinceri, recunoaşte
Vinu-i vechi, 9 par toate
Poate crezi că viaţa-i teatru
Şi un geniu te închipui
Scrii un rol şi joci vreo patru
După-al demonului chipu-i
De treci strada, iar la ceartă
În canini iei pe oricine
Şi îţi faci din mască artă
O fi rău da-ţi este bine
Poate ai negru trecutul
De-asta faci tot feţe, feţe
Însă uite, începutul
Poate iar să te înveţe
Tot ce-ai fost e o prostie
În prezent rămâi cu toate
Eşti rabat şi lumea ştie
După-o sticlă ai un frate
Foloseşti rele mijloace
Ce au fost şi mai există
Ai zâmbet de vină-ncoace
Şi rânjet de fiară tristă
Alte bârfe, altă piesă
Pute-n creier a pastramă
Amăgeşti persoane-alese
Cel puţin şi fără teamă
Eu mai sper că văd mişeii
Ce boscorodesc sub frunte
Teorii ca nătărăii
Care nu merg drept pe punte
Îi privesc, aceşti tovarăşi
Când se pupă deloc rece
Când cu foc se-njură iarăşi,
Gura merge, vremea trece
Cu o moacă de sirenă
Vraja lumii are mreje
Eu te văd ca pe o scenă
Bâlbâit printre vârteje
Când eşti treaz te înfioară
Tot ce-i de băgat în seamă
Când eşti beat, a câta oară
Te îndeamnă dor de mamă
Şi îţi spun, nu-mi sta alături
Când huleşti cu neagra gură
Bea acasă, cazi pe pături
Nu la mine-n bătătură
Tu te crezi cel fără frică
Sper că ştii, tu mă laşi rece
Mama ta era bunică
Dar înjuri la ea cât zece
Reversul
şi menţiunea că se ştie, consumul excesiv de alcool la un caracter malefic dăunează grav
Prieteniei. (în cazul de faţă)
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Younger Sister -
2007-05-25 |
Cred cu tărie :) că adevăratul etalon al măiestriei unui artizan al cuvîntului este metrul clasic, ritmul şi măsura. Un text remarcabil din acest punct de vedere şi nu numai.
Cu deosebită consideraţie,
Naan Lea
|
| yester -
2007-05-25 |
eu mă simt înghesuit între... cunoştinţele mele lingvistice, prin urmare, mulţumesc Naan şi mulţumesc Leea:) pentru că sincer , nu ştiu care îţi este prenumele, ca să ne tutuim şi noi.:)
şi lasă tu consideraţia pentru mine, pune un straight e ok şi m-ai lămurit că eşti cultă! aşa mă bagi în datorii:))! iar eu nu rămân dator niciodată, vorba unui coleg de filială:)!
atent şi mucalit,
paul
|
| yester -
2007-05-25 |
...vezi, ţi-am zis eu că's mucalit, dar aiurit nu. sunt şi aşa:) Lea!
|
|
|