Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie

dacă taci nu ajung I
dramă acustică

de Daniel Bratu (Dedal)
autor hermeneia





e cald în fiecare şoaptă-mbrăcată a verii cârpacii
ne croiesc triplu
până la asurzire - dacă taci nu ajung I.
şi nici N. ştiutele bice nasc flori pe spinare
din fiecare cruce snopul de cuie
se leagănă a mătase de vers uşuit

când au o zi
mai liberă în colţuri de străzi unsuroşii
fură cuvintele tomberoanelor
ce şi
zborului îi ţin adăpost
sau muştelor mari - unde cerul se pierde -
ne vom întâlni cu inima scoasă
bătând amestecat oră cu oră
în nisipul cu trompa lui meşteră

fluturii dalbi
ascund târâişul omizilor le aud zbaterea -
mulţimea lor vidă
taie aburul cald al frunzelor în care ne păstrează pământul
sub învelişul arid

prin umbra cuibarelor fâşâie coala
pe care s-au imprimat guşterii -
bolţile toate ne sunt palatine în turmă
iar norii-s de fum cât să agaţe-n râs dinţii
ha
ha
de perpetuum neofit
hohotul tragic
astmatic
aruncă pielea cuvintelor de pe fiecare în gol a
riduri până când un şnur
ne strânge de gât sau de flexiunile mijlocii -
curele albastre din care ieşisem
la împărtăşania clinică

dacă taci ne vom privi printre boluri gândul zburând
cu aripi de peşte
prea târzii în lumea de-a fără/cu vintrelor







2007-05-23
324


Dedal

Cele mai noi texte publicate

Pandelii - Dedal- (poezie)
târâişul sfântului - Dedal- (poezie)
Gioconda şi Elefantul - Dedal- (poezie)
poveste cu zâne - Dedal- (poezie)
a(r)ici şi durere - Dedal- (poezie)
dura-vura - Dedal- (poezie)
Pierduţi în trafic - Dedal- (poezie)
Lacu’- str. - Dedal- (poezie)
revelaţie pong-ping - Dedal- (poezie)
primăvară de ghips - Dedal- (poezie)


Cele mai noi comentarii

simbol si basm... de Dedal
la ftizie

ca rondelul constrânge,... de Dedal
la Gioconda şi Elefantul

ideea îmi bâzâia... de Dedal
la târâişul sfântului

nici gând nu-mi... de Dedal
la Gioconda şi Elefantul

îmi place cum... de Dedal
la încep să înţeleg elefanţii

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


Sapphire - 2007-05-24    
Am remarcat de ieri poezia, dar timpul nu mi-a permis să las semn în fugă.
Daniel Bratu construieşte aşa cum ştim, exploatând fiecare cuvânt la maxim, jucându-se cu sensurile, cu aşezarea cuvintelor în versuri, trimiţându-ne pe piste false, construind cu ironie şi în acelaşi timp reuşind să nu piardă poezia pe drum.
Nu e uşor să citeşti astfel de poezie, dar pe de altă parte cine vrea poezie lesnicioasă, nu e de găsit pe această pagină. Aici nimic nu e ce pare, iar orice sens întrezărit, cu cât mai puţin probabil, este foarte intenţionat. Zic eu.
Bine ai revenit, aş zice ghiduşă poezie, dar în egală măsură... ha. Aş spune eu mai multe, dar nu vreau să stric plăcerea nimănui.


Dedal - 2007-05-24    
textul a pornit dintr-un exercitiu, unul de admiratie,
respirand alte versuri, cu parfum superb si conditionat, pentru a caror citire imi permit sa multumesc aici

a rezultat o devoalare de negru incins, un strigat spre neaglutinare

multumesc Bianca,
nu pot sa nu remarc, la randu-mi, citind si alte comentarii ale tale, fara sa fiu influentat de nuanta laudativa a frazelor de aici, ca ai crescut frumos, in cuvinte si, mai ales, in gand