| |
|
| |
tren
jeg / chiştoace / cele mai profunde /
cele mai adevărate iubiri
desenez un cerc pe geamul murdar
oamenii intră
şi ies pe acolo
închid ochii şi visez un copil –
stă singur în cameră / lumina oarbă
o developare dureroasă a singurătăţii
copilul deschide ochii
îşi lipeşte timbre pe irisul
îngălbenit
îmi aleg o dată de naştere cu noroc
pântecele se adună în jurul meu
pielea subţire / lumea
de jos în sus
luminiţa la începutul tunelului
sunt gata sa mă nasc
cineva se apropie
îmi dezlipeşte timbrele de pe iris
lacrima
deraiază în toate direcţiile
închid ochii şi mă visez
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| emiemi -
2007-05-09 |
Un poem placut, in opinia mea, cu citeva deraieri pe alocuri.
"luminita de la inceputul tunelului" si "sunt gata sa ma nasc". Cred ca sunt imagini prea des folosite care dilueaza forta si atmosfera. Apoi acel final "inchid ochii si ma visez" iar nu mi se pare, cel putin in lectura mea, un final potrivit pentru dezlipirea timbrelor de pe iris.
remarc, atmosfera si economia cu care se transpun starile.
|
| A.A.A -
2008-03-17 |
...Un contrast prea puternic între tropii perimaţi şi cei inediţi şi reuşiţi. Scot în evidenţă acurateţea ideii care nu se diluează ci ajunge unde se naşte - în oniric.
...Toate bune!
A.A.A
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com