rafael - 2007-05-02

Frumoase ticluiri " apun drumuri cu luminile stinse" "am putea fi noi dacă ne-am întinde mai tare" Cu mentiune speciala pentru "scrâşnet" -ul acela atat de sonor, cum numai o femeie il poate sugera. Multe locuri comune dar si viata face parte din aceeasi categorie, nu-i asa? Si sa nu uit, titlul este reusit si poate ca ar putea fi asezat pe coperta unui volum.

Younger Sister - 2007-05-03

Silueta delicata a unui gind, zeitate japoneza aplecata spre cele dinlauntru, firisoare de ape printre stinci, o privire dincolo de aparente... Din piata iluziilor viata incearca uneori sa ne smulga, dincolo de nori padurea, dincolo de padure satul in care apun drumuri, case cu luminile stinse, se vad de acolo, daca le-ai vedea si tu, cititorule! spune zeitatea gind. Un tus delicat in care lumina si umbra joaca roluri concrete. Piata norilor, titlul cu tenta exotica ne poarta spre tarimul de rasarit, un spatiu nedefinit, inalt; fotografia, evadare din timp... multiple simblori. Intre rasarit si apus, eul se redefineste si dobindeste valori de o incredibila profunzime. Imaginea siluetei care traverseaza pagoda, aflata probabil undeva cam pe la mijloc, in momentul litografierii, se alungeste pe ape, in cautarea unor noi dimensiuni . Frumos, gingas desenat, subtil...Mi-a placut :). Mult!

Aranca - 2007-05-03

citind textul m-am gandit imediat la Piata Norilor din Bucuresti din zona Timpuri Noi si la cat de mica e inghesuita intre blocuri (deformatie profesionala,deh!). nu am inteles din context: " mai toacă un car" sau "realitatea ne mai ia câteodată la plimbare câte-o roată câte-un avion câte-o vâslă experimental reuşim mereu să cădem" un text la care se mai poate interveni, are niste sincope. poate mai revin.

Ioana Dana Nicolae - 2007-05-03

Doar ultimele trei versuri se pot numi poezie, tot restul e o colecţie de enunţuri chinuite, forţate, fără sens şi fără strălucirea unui dicteu inspirat. Peniţele au fost date pe alte considerente, n-au nici o legătură cu valoarea textului, nu mai comentez, aşteptam opinia ta (hm!) Am crezut şi cred că prozatorii pot scrie şi poezie, mai ales că aceasta s-a epicizat atât de mult. Apreciez efortul, succes mai departe, Bianca!

Sapphire - 2007-05-03

Dacă mă cheamă Ioana, sigur că nu pot lipsi. Şi mă vor ierta ceilalţi dacă îi voi răspunde ei prima, pentru că m-a solicitat cu atâta încredere. Ioana, ai dreptate, nu este chiar o poezie. Chinuită nu-mi aduc aminte să fi fost, oricum. Despre restul, n-am ce spune, dacă aşa ţi-a părut ţie, e dreptul tău (nu spun constituţional că nu mai e mare lucru constituţia în ziua de azi). Nu te rog să explici, dacă e atât de grav cum spui, nici nu ai avea ce mare exegeză să faci pe un astfel de text. Nu-mi doresc însă să fii complet dezamagită: mai caută în alte părţi ceea ce te nemulţumeşte la mine. 1) eu nu sunt prozatoare; 2) poezia aceasta e scrisă prin 2005, când nu scriam poezie. S-ar putea să fi dat un pic planurile peste cap acum, îmi pare rău. Şi referitor la ironia ta destul de drăguţ deghizată în tot comentariul, dar făţişă pe final. Ştii bine că îmi poţi aduce orice critică, atâta vreme cât este civilizată. Rafael, ai dreptate, sunt multe locuri comune şi am de gând să reiau poezia aceasta; nu sunt de părere că viaţa mi-ar găsi vreo scuză. Cât despre versurile date de tine exemplu... de ce oare or fi crezând oamenii că dacă sunt ironici nu ştiu decât ei? Smile. Nu degeaba nu se mai folosesc semnele de punctuaţie. Cititorul este uneori derutat. Prea derutat, aş zice. Mea culpa, dar nu promit să nu mai fac. Younger Sister, poate că tu ai văzut chiar mai mult decât am pus eu acolo. Şi atunci nu este meritul meu... Nu ştiu ce altceva să spun, ai atins nişte esenţe la care mă întreb şi eu cum ai ajuns... poate până la urmă ceva-ceva tot am reuşit să transmit. Mulţumesc de sensibilitate. Aranca... şi tu şi Andu meritaţi câte o peniţă. Titlul chiar se referă la acea Piaţă a Norilor, şi prin urmare are o semnificaţie mai largă, şi.... mda. Mai ironică. Cine s-ar fi gândit (în afară de autor, desigur). Carul - insecta, zgomotul făcut (închipuit) - sunetul de toacă şi acelaşi timp măcinatul timpului atemporal. Nu ştiu dacă nu cumva te-am încurcat mai mult. cealaltă chestie ar fi mult prea mult de explicat... dar te aştept cu sincopele, ştiu şi eu că are, sunt curioasă pe care le-ai sesizat tu. Andu. Cu alte cuvinte am scris o poezie de blondă. Okey. Mi s-a părut mie că e ceva în neregulă cu ea, acum ştiu precis ce anume. O corectură îmi permit: experienţa nu este experimentală. N-am spus-o eu, a spus-o camus. Eh, da, ai ghicit tu ceva, dar nu era exupery (cu care ai supărat pe cineva dintre cititori, şi pe mine de altfel, cum ai putut să îi confunzi? iar sincer... exupery este unul dintre scriitorii mei de suflet, dacă mai spui ceva de genul ăsta mă las de scris. Sau poate tocmai asta urmăreai? ). Mulţam, dar să nu mai faci. Şi la urma urmelor, cred că Ioana tot are dreptate cu ceva: too much ado...

rafael - 2007-05-03

Bianca nu-i o virtute sa gasesti ironia acolo unde nu exista, poate cel mult sa fie o dovada de imaginatie, lucru dezirabil la un scriitor. Ai dreptate, unul dintre avantajele absentei semnelor de punctuatie este acela ca fiecare vede ce vrea si toata lumea e fericita ca deruteaza sau este derutata. Sau nu? :)

Sapphire - 2007-05-04

Rafael, dacă nu era ironie, e mai grav... versurile aşa tăiate de tine sună atât de aiurea că la prima vedere mi-am spus că nu sunt din poezia mea. M-am liniştit apoi, recitind tot. Încearcă şi tu să reciteşti punând altfel semnele de punctuaţie... dacă nu, cu adevărat e grav (textul I mean). Mulţumesc de revenire. Şi da, poţi oricând paria pe imaginaţia mea.

Ioana Dana Nicolae - 2007-05-04

Bianca, nu era nici o ironie în comentariul meu. Dezamăgire, da. Pentru că mă aşteptam să reacţionezi promt la acordarea "unor peniţe de împăcare" pe textul TĂU, după ce i-ai admonestat pe alţii că au pus acest semn pe texte pe care TU le considerai slabe. Te citez:. "Mai curand sanctionam lejeritatea in apreciere, decat critica excesiva." Dar numai când se întâmplă la alţii. Văd că pe pagina asta se joacă o fabulă şi eu ies. Definitiv. Ai creat un precedent...vor urma numai aprecieri supraelastice, cu iz oriental, cum se cuvine, în faţa puterii.

Sapphire - 2007-05-04

Ioana, o voi lua în ordinea importanţei punctelor atinse de tine: 1) Nu am observat să fie peniţe de "împăcare". Eu nu mă cert cu nimeni. Intervenţiile sunt în calitate de moderator, iar ceea ce postez o fac în calitate de membru al acestui site, la fel cu ultimul venit. Younger Sister şi-a justificat gestul. Andu, asemenea. Că ultimul a atins poate tangenţial şi anumite alte aspecte... l-am "sancţionat"; sunt convinsă că el a simţit foarte bine unde anume, nu ştiu dacă şi tu sau alţii, important nu este circul, ci dacă persoana respectivă înţelege. Nu sunt de acord de exemplu pentru motivul invocat de el, cum că aceasta nu ar fi o poezie ce nu exagerează la capitolul "cerebralitate, dar asta este altceva. Am să spun franc, pentru tine şi pentru cine mai este interesat (deşi nu îmi imaginez că oamenii de pe hermeneia de asta sunt interesaţi...): eu una nu mi-aş fi dat nici o peniţă pe acest text. În egală măsură însă eu nu aş fi dat poate jumătate din peniţele care s-au dat pe hermeneia. Satisfăcută? Pentru că este un text mai vechi, pentru că îl văd cu mult mai puţină indulgenţă decât atunci când l-am scris, pentru că îi ştiu defectele. DAR, aceasta nu înseamnă, Ioana, că vreo clipă mi-am însuşit părerea ta cum că ar fi un text prost. Nu te-am contrazis şi nu mă ofensează această părere, dar nu pot fi obligată să o adopt. Daacă aş fi crezut că este un text prost, pur şi simplu nu l-aş fi postat; standardele mele sunt sus indiferent de ceea ce se întâmplă în jur. Am fost şi sunt în continuare împotriva peniţelor acordate fără justificare, sau asupra unui text slab. Nu am intervenit şi nu voi interveni acolo unde aprecierea cu peniţă este în dubiu, adică textul este "călduţ" să spunem, bunicel. Acestea sunt limite mult prea sensibile pentru a le putea măsura cu şublerul subiectivităţii. 2) Să nu ne ascundem după deget. "Am crezut şi cred că prozatorii pot scrie şi poezie, mai ales că aceasta s-a epicizat atât de mult. Apreciez efortul, succes mai departe, Bianca! " este ironie. Dar nu are sens să continuăm, eu că da, tu că nu. Important este să spunem lucrurilor frumos şi franc pe nume, pentru a nu da naştere la interpretări. Am să te rog să revenim la text, Ioana, dacă mai este ceva de spus. Spaţiul din pagina mea nu va fi loc de purtat altfel de bătălii decât "literare", dacă vreodată mă voi ridica la astfel de pretenţii. Până atunci, mă repet, dacă nu ai înţeles de prima dată: too much ado. Nu merită această poezie bătălia asta. Am altele mai bune, şi sunt multe şi mai bune chiar pe acest site. Aceasta a fost sensul de prima dată, regret dacă nu s-a înţeles.

andreea iancu - 2007-05-08

mi-ar fi placut ca versurile sa fi fost altfel asezate in pagina. acest poem este o suflare. ai multe enumerari si aceea si aceea pentru ca sa intregesti imaginea. fotografia în care tu scrii toate acestea aşteptând să pui punct sfarsitul e foarte fain. numai asezarea versurilor ma opreste cu palma in piept sa zic mai multe.e o pewrspectiva.

Blacksong - 2007-05-16

Da, exact cum mai spunea cineva pe-aici cititorul e oarecum (teleportat parcă singur şi bântuit de nori) iar '' de fapt sunt cât se poate de dreaptă printre toate iluziile astea ghemuite la pândă '' îmi inspiră o oarecare statornicie nesigură, dar în poezie ai figuri de stil şi mai interesante: '' mai cad păduri apun drumuri cu luminile stinse prin case oamenii afişează închis primim vieţi la schimb '' , '' realitatea ne mai ia câteodată la plimbare câte-o roată câte-un avion câte-o vâslă '', mi-a placut :) fabius.

lucian - 2007-06-10

desi multe idei cu sens si constructive ai adaugat poemelor mele, acum, citindu-te, constat ca tu nu aplici scrierilor tale ceea ce observi in ale altora. nu cred ca ai fi fost de acord daca eu as fi scris despre apele care se intind printre stanci "mai tare" şi nici expunerea mai multor idei, unele peste altele in acelasi "vers", cum faci tu cand spui "mai cad păduri apun drumuri cu luminile stinse prin case oamenii afişează închis primim vieţi la schimb". de fapt, ceea ce ai scris aici, îmi pare a fi ca o urma a melcului ce a trecut noaptea prin rondul de flori: ceva lucios dar si neclar in lumina zilei.

Sapphire - 2007-06-11

Andreea, ai perfectă dreptate, şi eu îmi reproşez acelaşi lucru: versurile prea lungi. Pesemne că era vreo boală de-a mea de pe vremea când am scris această poezie... cine-şi mai aduce aminte? Dacă le voi lua vreodată la purecat şi mai rămâne vreuna, atunci şi din aceasta se vor "scurta" multe. Deocamdată las aşa, ca să aibă sens comentariul tău pertinent. Mulţumesc de feed-back, confirmate părerile mele... Fabius, teleportarea fără avizare poate să fie derutantă, şi-apoi niciodată nu ştii cu singuranţă de unde pleci şi unde ajungi, sper numai să fi fost de bine de data aceasta, deşi eu nu sunt atât de sigură. Mulţumesc şi ţie de trecere. Lucian, tendinţa mea ar fi să spun din prima: sunt de acord cu orice critică la obiect adusă acestui poem, în primul rând pentru că este atât de vechi (se fac aproape doi ani...) încât nu prea merită din partea mea o apărare prea serioasă... şi în al doilea rând pentru că pe alocuri ai dreptate chiar (sic & smile). Nu aş mai folosi acum cuvântul "răsfirate" grrr... Dar vezi tu, apele sunt răsfirate "prin" stânci, nu "printre" (deci imaginea zic eu că e cu totul alta, şi nimic dulceag aici), iar de întins ne întindeam noi, adică un eu şi un el, şi făcea legătura cu finalul primului vers. mai explicit: noi am putea fi poduri, dacă ne-am întinde (adică am "tinde") mai tare, peste apele care trec prin stânci. Cu ce sunt de acord este că aveam un stil mult prea ermetic atunci, şi-mi plăcea la nebunie să induc în eroare aşezând versurile ciudat, tăindu-le unde nu te aştepţi. Senzaţia de "prea multe idei" vine de la ermetism, I guess. Şi de la o uşoară tendinţă spre dicteu automat al memoriei. Care încă se mai practică serios în zilele noastre şi de care te vei mai izbi, mai nuanţat, în ceea ce scriu şi azi. Când mai scriu. Şi iar sunt de acord cu tine: nu-i nimic clar. E ceva? De-aia îmi place mie mai mult proza. Dă impresia de soliditate, când de fapt păcăleala e şi mai mare. Mulţumesc de trecere.

lucian - 2007-06-24

constat ca oricum şi orice aş spune nu poţi accepta, însă, ceea ce am scris a fost, pe cât am ştiut să o fac, apreciativ. constat, de asemenea, că răspunsul tău este debusolant. nu face nicicum referire la ceea ce ma scris şi insistă pe idei pe care nu le-am abordat nici pe departe.