| |
|
| |
stai. taci. netezeşte răsăritul. caută.
***
pe umeri au crescut amintiri ca nişte porţi netezite de dor
aici am zburat cândva
aici
urmele cu care am tins spre ieşirea din ou
mai sângerează încă
împletiturile acestea curg şuvoi
înapoi şi-nainte într-o spirală perfectă
sau ce-am învăţat c-ar fi o spirală
printre degetele mele lungi
albe
timpul
nisip mort
adâncit ca un munte în inimă
numele lui mă caută fără nici un sunet
înăuntru
acolo unde îngerii mai primesc lacrimi din mâinile noastre
făcute căuş
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text

| Ela -
2006-02-01 |
Prima privire asupra răsăritului tău de lună, aici predomină sidefiul azi. Desigur, te recunosc în stil, te recunosc în acest decor acvatic, printre urme, în căuşul palmelor, cumva întrezărind îngerii, în căutarea perfectului (chiar şi din ceea ce credem a fi o spirală), mereu nisipul-timp, mereu apele-suflete, mereu o naştere şi o pieire, un eu, un tu... Am sentimentul că faci spirale uneori prin poeziile tale, te reîntorci vizitând în tine locurile spre a te defini şi perfecta. Glasul tehnicii tace. Nu e timp pt el. :) Şi totuşi, nu mă pot abţine: primul vers îmi pare uşor "cinematografic". Sau mă înşel?
|
| vladimir -
2006-02-02 |
Inceputul sacadat imi pare imaginea dinamica a unui puzzle a carui piese se aseaza in pozitiile potrivite pentru a determina perspectiva propice creatiei. Ai sugerat frumos momentul inceputului unei lumi alegand ca aceasta sa nu ia fiinta din organic (pantecul femeii) ci dintr-un soi de anexa oculta a acestuia (oul).
"adâncit ca un munte în inimă"... un vers care induce ideea de paradox si de neincredere in reperele spatio-temporale pe care le acceptam aprioric... sau poate ca uneori muntele se vrea un eufemism pentru prapastie:)
M-as fi orpt aici...
"numele lui mă caută fără nici un sunet
înăuntru"... da impresia de soarta netocmita... imi place cum ai spiritualizat aici conducand lectorul spre un tarm cu plaja virgina.
|
| Sapphire -
2006-02-05 |
Ela, cred ca tu ai privit in modul tau deosebit poezia aceasta, ca pe o trecere spirala prin locuri stiute. E si aceasta o cheie.... hmm. Desi eu am vrut mai degraba sugera inceputul uitat, pe unde numai in vis iti aduci aminte ca ai trecut. "glasul tehnicii tace"?! si da, primul vers este voit cinematografic, si face oarecum legatura cu o alta poezie.
Vladimir, fara acele asezari de "culise" intoarcerea nu ar fi posibila, intr-adevar. Iar paradoxul este la el acasa la mine (sau invers :-), pentru ca intotdeauna ajungem sa ne intrebam daca, schimband coordonatele stiute, lumea nu ar prinde cu totul si cu totul alta semnificatie. Poate ca ai dreptate.. poezia ar fi putut sa se termine in acele doua versuri, dar vezi tu, pentru asta e nevoie de o anume deschidere in lectura...
|

|
|