Stefan Ciobanu -- aşa a fost -- poezie

yester - 2007-04-12 Penita

Îmi place cum conduci ideea, cum aşezi confienţa între tine şi cititor pe un plan secundar, cum prospeţimea imaginii nu se pierde contrar unor cuvinte uzuale, cum tu, simplu ipochimen, mă faci pe mine, simplu ipochimen, să nu îmi pară deloc rău că te citesc. Este un poem pe care îl "împeniţez" cu plăcere din raţiunile amintite până acum.

remarc puterea simbolică a versurilor:
dădeau din aripi a zbor
erau mai flămânde în vis

şi:

ei veniseră cu târnăcoape şi lopeţi
nu au făcut decât să sângereze tăcuţi
găsiseră îngropaţi nişte oameni
i-au luat repede şi i-au târât acasă

precum şi "trop-ăiala" acestora:

nenăscuţii lumii ne muşcau de glezne
şi ploaia ne umplea sticluţele cu amoniac

atent,
paul

Alexander - 2007-04-12

paul, mulţumesc de atenţia ta constantă. acest lucru mă obligă cumva să fiu mai bun. mereu mai bun. încântat de peniţă
numai bine
ştefan

Profetul - 2007-04-12

ai imaginatie. desi ideea asta necro-romantica a fost destul de abordata.
se putea renunta la articol in versul 3
antepenultimul vers, cel cu "sticlutele" mi se pare oarecum naiv

Sapphire - 2007-04-13 Penita

M-am gândit şi eu la articolul acela hotărât din versul al treilea şi cred că poate poezia ar câştiga în fluenţă, dar ar pierde efectul pe care a reuşit Ştefan să îl dea printr-un singur cuvânt. Acolo intră scenaristul în poveste, cu o privire uşor ironică, dar mai mult cu milă, cu înţelegere, un fel de suspin. Curios cât de multe poate să schimbe un articol hotărât.
Nici mie însă nu-mi sună bine "sticluţele de amoniac". Deşi e clar că "sticle" ar fi ridicol şi complte nepotrivit. Fiole ar merge poate, dar ar trebui cu articol hotărât în context, şi aici chiar nu merge.
Foarte bine construit poemul, şi tocmai pe un teren bătătorit. Apreciez uşurinţa cu care ţeşi imaginile fără scăpare.

Alexander - 2007-04-14

dl. Titarenco, sticluţele acelea, chiar dacă dă un ton naiv, au o marcă a mea personală pe care doresc să o las în fiecare poezie în parte
Sapphire, tocmai terenul bătătorit mi-a dat emoţii, ştiam tema, expresiile şi atmosefera. Ştiam că, poate, nu aduc ceva nou prin poezia aceasta, dar am încercat.
vă mulţumesc de trecere

Ioana Dana Nicolae - 2007-04-14

Alexander, mă faci să râd, insişti atât, e ok, dar am dreptul să râd, da? Sticluţele acelea ...cu amoniac! dau un ton naiv, pentru că ai construit, voit cred, o metaforă pentru alta mai tocită din limbajul copiilor, şi anume : "ploaia face pipi", sau "cerul face pipi." Tocmai mă uitam pe Animal Planet, apropo de mărci personale... Eşti amuzant!
Trebuie să recunosc că e cea mai reuşită poezie din tot ce-ai postat pe Hermeneia (referindu-mă la tot textul), spor la ...peniţe!

bakemono_ella - 2007-04-14

eu m-am tot invartit pe aici, sa las, sa nu las comentariu, asta acum doua zile cand nu era nimic , pustiu pe aici, in afara de poezie. acum ce sa iti zik.... "sa-i fi vazut cum ne tarau spre casa", cred ca asa e cel mai bine si ca strainii sunt ceva mai destepti decat noi , macar in vizite de protocol.

imi spui lucruri pe care le stiu deja, intr-o maniera pe care am mai intalnit-o la multi altii inaintea ta, dar tu ca orice scriitor, tii cu dinti de poezia ta, e bine pe de o parte, pe de alta nu.
in opinia mea, un poet are o datorie: cea de a-l face pe cititor sa simta ceva deosebit, sa il duca in lumea lui si sa il retina mereu acolo, sa isi uneasca sufletele. poezia este sublima arta, si arta fiind, ea trebuie sa placa, sa trezeasca emotie, si sa incante ochiul. marca personala e intregul poem, nu un fragment, nu un vers, nu un cuvant, pentru ca tu esti in poezie.

multi gandesc ca tine, si nu stiu in ce masura este tocmai bine. am tinut sa spun toate aceste lucruri pentru a le avea macar putin in vizor data viitoare.

queen ella.

p.s. : o sa fiu cu ochii pe tine!