| |
|
| |
tu mergi mereu în spatele timpului
îmbrăţişezi cu picioarele drumul
ce-ţi ţine loc de viaţă
uneori te mişti puţin în poza de familie
instinctiv
preţ de un sărut de adio
inofensiv gestul tău dar
echilibrul se clatină
dorinţele cresc
devin monştri
nu se mai pot opri
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Ioana Dana Nicolae -
2007-04-07 |
Un titlu premonitoriu pentru compoziţie ai ales, pentru că interiorul mai trebuie lucrat. Îmi plac primul şi ultimele trei versuri, pline de forţă, dar mai ales:"tu mergi mereu în spatele timpului".
Scoate un i de la "monştrii" tăi, în rest ...lumină !
|
| anna -
2007-04-07 |
multumesc Ioana, ai dreptate ... o sa revin pe-aici cu uneltele de slefuit:)
sarbatori cu lumina si tie!
|
| lucian -
2007-04-08 |
dorinţele cresc
devin monştri...
este tot ce poate da acest poem.
de fapt, este fantastic.
nu inteleg titlul.
|
| anna -
2007-04-08 |
lucian - ma refeream la cercul pe care ni-l trasam singuri in jur uneori, din teama de a nu face gesturi care sa iasa din rama unei poze exemplare... eu sunt cea care merge in spatele timpului,
poate candva, o voi lua inainte... dorintele-mi vor fi ingeri de portelan, pe care o sa-i asez frumos in vitrina altui timp:))
bucuroasa de trecerea ta, multumesc!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com