| |
|
| |
Închid iar ochii
să mi te redau.
Înclin vitralii
ca să te culeagă,
aproape liniştit de depărtare,
să-mi lenevească ziua asta verde
într-o matriţă
de turnat culoare.
Şi-n cupe şlefuite de aramă
cu palidele gesturi să revii,
sunt adâncită-n sălcii
şi mi-e teamă
să mă încumet iar la a face copii.
Topesc alături
în comete goale
umărul tău învolburat
şi seara aceea cu ninsori pe poale
cu trenul rupt.
Mai ştii
cand ne urcam in bastioane
cu-armura nouă pentru împăcat
şi-mi povesteai
că inelarul tău mai are
un rest de rană
pusă pe-alintat?
Îţi trec pe frunte
un descântec şcolăresc
să-ţi moaie crusta de întunecare.
Să nu mă cauţi,
am zile numai şapte,
numărătoarea-i frântă
oricât de insistentă-aş fi.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2007-03-30 |
titlul m-a atras, continutul insa nu, din pacate.
chiar am gasit citeva rinduri hilare:
"şi mi-e teamă
să mă încumet iar la a face copii."
finalul ambiguu, confuz.
|
| hialin -
2007-03-31 |
Remarc "să-mi lenevească ziua asta verde/intr-o matriţă/de turnat culoare." si "am zile numai şapte,/numărătoarea-i frântă". In rest... numeroase clisee, versuri de umplutura si pe alocuri rima, care intr-un astfel de text chiar nu isi are locul. Parerea mea...
Ialin
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com