andreea iancu -- euglena verde -- poezie

m-am simţit de căcat când am văzut că mesajele nu mai ajung la tine
îl citesc pe queneau ca să-l înţeleg pe miller
oare putem să ne facem prieten un peşte
să ne omorâm tatăl ca să putem iubi o fată.

visez mereu că mă aflu într-un metrou cu luminile stinse
iar sufeltul animalelor este împărţit în patru camere
mişcarea starea echilibrul devierea
unui om i se poate reproşa că este alcătuit doar din heliograme personaje minuscule gen un atom care mişună pe sub pielea lui prin neuronaşii lui
de aceea cloşarii sunt consideraţi adjuvanţi mai tare ca o furnică.
la cafeaua de dimineaţă mă întreb dacă nu cumva gândurile mele sunt un fel de animale.
euglena verde este un animal nu vă îndoiţi de aceasta un animal nevertebrat.
ce este un vierme inelat?

starea ţi-o închipui precum o scenă pe care joci sărutul cu o fată sau cum îi dai haina ta.
nu îţi pasă. să ne uităm la secvenţe pe care le reconstituim în nevoi dorinţe lehamite.
violenţa începe cu un fior cu o răsucire pe care nu o poţi tăgâdui o stare de a doua mână în care pluteşti.
dacă îţi place de mine de azi nu îţi mai dau mesaje.
bine aţi venit lângă mine.