| |
|
| |
dacă am să încep într-o zi cuvintele muşcând cu poftă
din gura ta muchie a realităţii pipăind adulmecând cu degetele
cu pielea
tăişul căderii
şi-am să iau apoi tot am să împăturesc învelişul mincinos de ceară
Domnule aveţi un foc?
îmi vei da apoi o gură de apă?
*
cineva îmi spune visează pune-ţi femeie sufletul la mezat
pe aripi de şoim
cineva îmi întinde mâna şi-mi culege sunetele tăcute ascunse în iarbă
mi le fac ghemotoc le pun între sâni
îi voi pune un nume când îi voi simţi visele pulsându-mi în tâmplă
până atunci
cineva îmi spune poveşti
despre îngeri...
setea trece albă
prin mine
ca o iarnă într-un cinematograf cu doi spectatori
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Madim -
2006-01-30 |
am găsit în poemul tău multe imagini frumoase. am rămas cu "învelişul mincinos de ceară" şi cu "poveştile despre îngeri".
un poem ca o fereastră deschisă, "o iarnă într-un cinematograf cu doi spectatori".
deosebite sunt şi ultimele două versuri ale primei strofe.
te citesc cu plăcere.
Madim
|
| Sapphire -
2006-01-30 |
Madim, vezi ce faci cu invelisul acela mincinos, despre ingeri o sa incerc sa mai scriu, probabil :-)
Altfel, comentariul tau este scurt si cuprinzator: ca o fereastra deschisa am vrut sa fie poezia aceasta.
Multumesc, Madim.
PS si totusi, ai ales tocmai irealul din atmosfera aceasta... asta chiar ma intriga si ma bucura, in acelasi timp.
|
| Profetul -
2006-01-31 |
scrii diferit aici
chestia cu ingerii era o gluma?
|
| Sapphire -
2006-01-31 |
Virgil, ciudat ca ai observat... si da, cred ca da, despre asta nu se glumeste, nu?
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com