şi acum glasul tău şi acum
prin venele iuţi ale braţelor mirosind a coajă subţire de lapte
în muşchiul dulce-afumat al sufletului bucşit de alice fierbinţi, al buzelor
sparte
glasul tău de buză de clopot scurs ca un sân singur în pânză, vrăjt, şi acum
umflă această toacă de carne
sub cerul de vată, bucşit
o, vai, nimic nimic nu există, am zis şi n-am zis
numai sau numai glasul tău din care mi se rupe, o, câte un a
azi, o tâmplă-azi a lui a din a,
mâine, un piept întreg de râsete-râsete,
o lacrimă cât o lacrimă mai ieri, - vai, prunc al meu rău a -
(şi ce lacrimă, tu, nevermore)
şi ce preaalbicioasă linişte a
mă umple de aşteptare mă umple
ca un opaiţ mă zbânţui
mă încreţeşte
şi ca pe un mort mărunt mă adoarme în braţe
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com