| |
|
| |
bătăile tobei mici
leagă intr-un inel
izvoarele:
tristeţii,
uitării,
lamentării,
focului,
urii.
dimineaţa,
inainte de cântatul cocoşilor,
bătrâna iarnă, il dă prin făină
şi-l aruncă in pădure,
să-l ciugulească păsărelele.
alternanţa de măsură impune
sufletului
o legănare, o rupere din braţele Hadesului.
*
bucuria impreunării ii scutură din toate inchieturile-aşa cum
pescăruşul
inalţă aripile,
leagă cu o raza de soare curcubeul
şi-i dă drumul să alunece lin pe valuri.
de jur imprejur un evantai de stropi de fericire.
de când se ştiu se dau in scrânciob:
când el este cocoţat pe vârful semeţului munte-ochiul ciclopului crede că este,
adună
toţi norii cu plasa de fluturi.
ii risipeşte apoi deasuprea ei-miresica imbrăcată in ie
cusută cu fir sidefiu de borangic.
când ea urcă asemeni unui fulg pe coama armăsarului albastru,
culege florile cerului;
le impleteşte intr-o coroniţă,
pe care o lasă să cadă uşor
pe fruntea lui luminată de dorinţa dragostei.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com