| |
|
| |
în semn de salut bărbaţii îşi mănâncă mâinile drepte
femeile îşi mănâncă buzele şi obrajii copiii acadelele
şi bicicletele
legea firii obligă fiecare om să declare numărul
anticipat al prietenilor
şi pentru fiecare poartă în suflet o pungă de plastic
în care adună sângele scurs
sângele de prieten este singurul sânge reciclabil
aşa cum animalele
de casă încep să semene cu stăpânii
(sau invers cine ştie)
trupurile longevivilor seamănă între ele întocmai crucilor
pe care nu s-a scris încă nici un nume
şi pentru care cratima dintre ani nu simbolizează: aport!
eu
ascunzându-mi acadelele în zâmbet
mi-am luat mâna dreaptă cu mâna stângă
obrajii cu buzele şi bătându-mă în cuie pe bicicletă
m-am ascuns într-o groapă a nimănui
unde mă prefac atât de bine mort
nici un animal nu mănâncă hoitul de prieten
doar noaptea haite de cuvinte cu rât încolţit
rup şi rup în arcade lespezi grele de piatră
ieri sunt mortul de azi astăzi mor înc-o dată
fiindu-mi mie animal şi mie stăpân
sângele scurs din mine nu am unde să-l pun
legiuitorii nu au prevăzut sinele cu pungă de plastic
vor răsări trandafiri roşii mâine pe mormânt
spinii vor semăna cu mine şi cu tine
fiecare trandafir creşte într-un prieten
ce fericire când începe să plouă
spălând mirosul de râme uscate şi de melci striviţi
(fericire efemeră desigur
totul după ploaie se naşte la fel)
aducându-mi în peşterile memoriei umbrele focului
dansându-mi retina lângă ţărmul abrupt
nu mă întristează nici faptul că aerul plin de iod
îmi lipeşte mâna dreaptă de mâna stângă
îmi prelinge sare de pe obraji pe buze
(ah prieteni cuvintele ustură cel mai tare)
acadeau mi se dizolvă în apa sărată
nu îmi pasă dragul meu suflet voi pedala
pe bicicleta prieteniei noastre până la malul
de pe lumea cealaltă
pe lumea cealaltă mă aşteaptă câinele meu
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Profetul -
2007-03-01 |
întrebarea fundamentala ramine "si ce se intimpla daca nu ai prieteni si daca nu ai nevoie de prieteni?" mai ramine valabila axioma sau se permite o exceptie si atunci se poate iesi afara in voie si poti sa simti mirosurile acelea pe care nu le-ai simtit de multa vreme, de pe vremea cind nu avea importanta cit mai ai de trait. asta e intrebarea
|
| koga ion -
2007-03-01 |
răspunsul fundamental, Virgil – care, sper să mă crezi, este mult mai real decât întrebarea ta absolut retorică, nu fundamentală – ar suna cam aşa: ce te faci atunci când “tema” este rezultatul realităţii, al unui existenţialism frust, iar acela descris este o fiinţă despre care simţi şi gândeşti asemeni lui Byron: „aici zace cel mai bun prieten al omului, care a avut toate calităţile lui şi nici unul dintre defecte”? poate că a dezvolta “metafizici” pe marginea unor astfel de subiecte ne ajută să gândim mai departe, însă nu sunt sigur că asta ne ajută să devenim cu adevărat oameni; cred că ceea ce ţie îţi scapă (subliniez, cred, am şi eu limitele mele) este că acela din groapă nu este „povestitorul”, ci dublul său, identicul său şi că mirosurile acelea nu numai că deja ai sentimentul acut că „nu le-ai simţit de multă vreme”, dar nici nu le vei mai simţi niciodată (nu la fel).
poate că, privit din afară, textul pare un fel de pură filozofare negativistă; te asigur că este numai o "comemorare"; nu am pretenţia că am reuşit, am încercat, am exprimat ce am simţit şi am gândit, atâta tot.
mulţumesc pentru lectură şi pentru semn.
cu respect,
Vasile Munteanu
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com