| |
|
| |
am adunat în pumni apă de izvor mi-am spălat cu ea ochii
brazii în ace de diamant perforau adânc înserarea
până când cerul a sângerat cronic
în stele
nimeni pe drum
o piatră strângea umbre în răni de-alabastru
venea noaptea şchiopătând rece.
în mâini aveam caietul
un vânt răcoros palpita printre crengi
până a devenit greu cât patul puştii lui tata
mi-am spus în noaptea de sânziene
visele ar trebui sa fie cuminţi
caietul să fie închis
rănile pansate
şi tu
undeva
aşteptându-mă
cu ceai fierbinte şi biscuiţi
doar prin obloanele deschise-ale lunii
zburau iele nebune şi stafiile
se cerneau printre brazi
în fuior.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com