| |
|
| |
iubite amestecă-mi sufletul în creuzet
cu puţine lacrimi şi lasă-l să crească
sub inima ta…
însă cuvintele mele sunt îmbracate în sticlă
plouă amar norii mă tachinează
mi-am cusut dragostea la tivul rochiei
să petrecem împreună
un veac de singurătate
seduc noaptea la geam
prin ochiul galben al Lunii
Dumnezeu mă priveşte apatic
sunt femeia scrijelită pe tăbliţele din lut
îi râd morţii în nas orele curg slinos
mă doare o cruce în fiecare braţ
în visul meu turbat
un fluture bolnav de plămâni
se joacă cu nervii frunzelor
mă trezesc paşii tăi
imprimaţi adânc în memorie
tu eşti acolo
unde cerul sărută lumea
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| NMP -
2007-02-27 |
Un poem frumos al cărui titlu este bine ales, cu câteva imagini plăcute traduse într-un vocabular precis. Citind acest poem, îmi imaginez o foarte tânără femeie de 18 ani care se avântă către viaţă, către dragoste, cu luciditate, afirmând prin aceste cuvinte prezenţa sa singulară la frontiera dintre copilărie şi maturitate. Aceasta este alchimia adevărată a vieţii care se manifestă în cadrul acestei treceri, şi care devine remarcabilă în structura poemului: "iubite", tema principală este enunţată încă de la primul cuvânt, apoi urmând acel "eu sunt" pus în evidenţă la mijlocul poemului şi care afirmă prezenţa autoarei în această singularitate, iar apoi urmează finalul, cu acel magnific "tu eşti acolo"...în acest univers terestru, făcut din argilă, din suferinţă, din lacrimi, precum un beci care întemniţează o stare mai volatilă, este tot alchimie, aici o alchimie poetică ce operează miracolul: mutaţia amoroasă a sufletului în creuzetul poetic al cuvintelor şi al expresivităţii lor.
|
| bakemono_ella -
2007-03-14 |
descopeririea licorii care sa dea viata vesnica a obsedat generatii intregi, dar eu ma indrept spre un alt fel de alchimie. ai reusit sa vezi bine poemul meu. te mai astept si scuze pentru intarzierea in raspuns.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com