| |
|
| |
văduvă ca o lampă fără de lumină
nici o mână nu-mi înţelege tristeţea
coborau zeii nopţii la fereastră toate tainele
literă cu literă
omul e şarpe - îmi spuneau
prin ochii lui se vede despicarea limbii
puii de frig se înghesuiau în inimă
se rugau pentru mine clopote
eu dansam samsara în umbra bolţii de piatră
cu sânul cald ca un porumbel ploaia
rotunjea soarele care răsărea încet
din mâneca ta stângă
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| cami -
2007-02-22 |
mie îmi place mult finalul, care mi se pare că atenuează oarecum sentimentul de tristeţe profundă, de dezamăgire ( înşişi protopărinţii au fost înşelaţi de şarpe )...ploaia rotunjind soarele care răsare încet din mâneca lui stângă...:)
|
| Oriana -
2007-02-22 |
Anna, de-a dreptul freudiana aceasta nostalgie despre mana stanga, consacrata mana stanga, antologica, epuizata, desacralizata, dezavuata, etc O poezie care avea potential s-a transformat intr-o gluma zemoasa din cauza sus amintitei parti anatomice. S-o ignoram sau chiar eliminam, impreuna cu alte cuvinte ce nu isi gasesc rost stilistic si sugestiv. Iata:
Elegie dupa Anna
văduvă
lampă fără de lumină
nimic nu înţelege tristeţea
coborau zeii nopţii la fereastră toate tainele
literă cu literă
omul e şarpe - spuneau
prin ochii lui se vede despicarea limbii
pui de frig se înghesuiau în inimă
se rugau pentru clopote biserici odajdii
eu dansam samsara în umbra bolţii de piatră
porumbel cu sânul cald ploaia
rotunjea soarele răsărind
din mâneca stângă
|
| Aranca -
2007-02-23 |
"cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul/din cortul adormiţilor gutui..." după aceste versuri e greu să mai scrii despre mâna stângă...
poate că o variantă ai putea să mai găseştim dacă vrei: metaforele tale originale ar merita a doua şansă...
|
| Aranca -
2007-02-23 |
fragmentul "cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul/din cortul adormiţilor gutui..." este din "Luna în câmp" de Nichita Stănescu.
|
| anna -
2007-02-25 |
cami , am sentimentul ca inca cineva a vazut despicarea unui adevar, al meu...
multumesc!
oriana, ma bucur ca ai vazut dincolo de existenta fizica a unei maini... poezia sta sub semnul acesta al „mainii” care mangaie, alina si rasare apoteotic ca un soare darnic...
finalul insa, eu nu l-am gandit ca pe o gluma.
multumesc pentru „elegie”, mi-a placut... dar poezia aceasta cred ca o s-o pastrez in forma scrisa de mine cu toate imperfectiunile ei, asa o simt mai adevarata...
aranca, despre dualitatea mainii nu a scris doar Nichita... sunt si o sa existe mereu teme comune, abordate doar din alte unghiuri...
la mine acest cuvant este o obsesia veche, cu radacini adanci... o alta varianta aici nu cred sa reusesc... (s-ar putea sa ma insel) dar am sentimentul ca aceasta poezie are forma pe care eu am cautat-o.
iti multumesc de comentariu si ... stiu ca vii cu ganduri bune, de aceea te astept intotdeauna!
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com