Doru Stefan Dancus -- Militianul intervine -- poezie

ea era femeia de la colţ
cea care ne vindea băutura cu tot cu sticlă
în ideea că vreodată vom deveni transparenţi.
nu mai aveam ucenici, îmi era lesne să beau
tot ce se putea produce. stam spânzurat
lângă femeia din colţ, reclamă perfectă pentru
sinucidere, pentru sticlele de alcool şi
facturi neplătite. ucenici nu mai aveam,
povestea rămăsese fără final.
să-mi dai banii! se ţipa la cadavru.
să nu te mai prindem pe-aici! blestemau popii.
este un copac public! se răsteau gardienii.
n-ai buletin de identitate şi acte
de provenienţă! se oţărau poliţiştii.
eu ce scriu în certificatul de deces? se dădea
de ceasul morţii un medic legist.
ea, femeia din colţ
a fost singura care mi-a acceptat
drăgălaşa atârnare şi toată viaţa nu
mi-a cerut garanţie
pe sticlele nereturnate la timp.

numai de iubire nu-mi vorbi
numai de înmatricularea asta vitală
nu-mi aduce aminte!
sub crucea unde ne-am împreunat
era iarbă şi sub ea marmură. ne-am
iubit pe o rezervă de stat de marmură
ne-am tăvălit amândoi pe argila din vale
care proteja un depozit de ţiţei. miroseam a petrol
puteam lua foc de-atâta iubire.
de ce ai puncte negre pe piele? cărbunele, iubito.
a intrat în pori ca la el acasă, s-a depus
în straturi, fiecare construcţie de acest fel
e o pagodă a valorii numismatice
la care am ajuns.
îmbracă-te, suntem căutaţi. miliţianul anului
1989 din Ieud îşi face datoria.
e bătrân şi burtos urcă tot mai greu până
la crucea asta. dacă nu te îmbraci mai repede
vom fi infractori. ne va duce la postul
comunal de miliţie şi va spune că
am sabotat rezervele secrete
ale statului. vrei tu să fim infractori?
“vrei tu să rămânem flămânzi”? am auzit
deodată şi m-am rotit stânjenit
în stânga şi-n dreapta
nimeni nu era nici la nord nici la sud.
vedeam chipiul unui om gras şi
amândoi o luam la fugă spre pădure.