Nici o şansă/ zadarnic fumez şi beau/ şi atât de tare apăs pixul/ că se sparge plexiglasul său ecologic/ zadarnic pui muzica noastră/ claviatura epocii feudale/ treptele casei tale mă atrag/ nu casa/ nu muzica/ nu “nici o şansă”/ treptele mele ai devnit/ puterea neîngenunchierii/ te-am zidit în cartea asta scrisă/ la întrecere cu stabilopozii orelor zilei/ cu griga lui ianoş/ cu expoziţia lui remus vârnav/ cu dorel petrehuş/ ion d. ion/ cornel pop/ anghel negreanu/ şi torz/ te-am zidit de vie în interi-orul nostru iar eu/ ca un ultim manole/ am pus o ultimă cărămidă la înnăbuşirea ta.
sunt prins în angrenaj
scriu cu pistolul la tâmplă
noi texte pentru obosiţii şi plictisiţii
acestor şedinţe interminabile. sunt supravegheat
de toate serviciile secrete, de toate reţelele
teroriste, mi se aduc din ce în ce mai multe
coli albe, din ce în ce mai multe pixuri.
am dreptul la două vizite pe săptămână.
atunci, din interiorul speciei mele apare o
femeie cu aripi – gesturile comune stau
împachetate frumos în memoria ancestrală
tragem de fundiţele roz şi ele invadează
atmosfera celulei
se aude cum creşte
presiunea gazului cafeaua se fierbe
mai repede la uşă sună gazda
destul, timpul vizitei a luat sfârşit
la muncă, nu la-ntins mâna
trebuie să te justifici existenţial
ea împachetează tendinţele greşite
pleacă
gunoierii adună totul
“adevărata lui
crimă în minţile protestatarilor de la
Hollywood este că a informat asupra
partidului comunist” spune unul
e ora 16.00 deja
mă aşez la masa de scris şi aprind o ţigară
“în sectorul 3 nimic deosebit” – raportează ei.
Nu-mi fac iluzii, aceste pagini pot fi oricând descoperite, agenţii secreţi le pot oricând fotocopia. Le scriu, totuşi, în paralel cu textele obligatorii, dovada “justificării existenţiale”, sigur că da, le sunt loial, n-am nevoie de complicaţii, am casă, masă şi femeie, ajunge, numai de atâta sunt în stare, numai atât pot plăti în raport cu munca depusă – hârtie şi pixuri gratuite – am renunţat la ideea de-a trăi într-o casă a mea, cu o femeie a mea, cu mâncarea şi respiraţia aparţinându-ne, mi se distribuie centimetric raţia de normalitate, ca şi celorlalţi naivi care au crezut că vor schimba parametrii umilinţei pe arginţii sinuciderii.
Sunt servul umil al onoratei comisii, umilinţa mea e convingătoare, denotă adaptabilitatea la atmosfera festivă în care se decernează distincţii.
Iată ce fericire pe mine, mi-am schimbat şi numele, observ. Patrie frumoasă, mândră şi mănoasă.
Pustiu, numai presiunea gazului mă face să-mi aduc aminte că textul de astăzi zace neterminat. Să-l scriu repede. Corvoadă. Condamnare. Spionaj de doi bani: cu toţii ştim că eu scriu pe colile albe cu totul altceva decât ceea ce aprobă ştampila Controlului Tehnic de Calitate. Ştim, urmărit şi urmăritori, că adevăratele cuvinte, propoziţii, fraze, fragmente, capitole şi cărţi scrise pe furiş sunt ascunse fără simţ de răspundere. Sunt sigur că mai târziu, poate după ce voi muri, speculanţii îşi vor face datoria, dar deocamdată suntem civilizaţi, papioane şi fracuri, discursuri elogioase şi temenele, mese festive şi maniere elegante (în această perioadă mi s-au redus vizitele de la două la una, femeia speciei mele e tot mai grăbită şi mai circumstantă).
Cu faţa numai zâmbet şi miere, cu umilinţa în plină reacţie nucleară, revărs asupra onoratei asistenţe cuvinte pline de mulţumire, bucurie,fericire,etc., sunt aplaudat, produc furori, urc sfios pe podium şi mi se decernează iar distinctii.
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com