| |
|
| |
trupul şi sufletul împart aceeaşi coajă de pâine
mimez o umbră născută din răsărituri
cu braţe lungi până la noaptea târzie
morţii sunt îmbrăcaţi în pânze subţiri de păianjen
Luna se zbate într-o colivie de nori
sufăr de întuneric incurabil
care mi se lipeşte de piele
în jurul meu sunt numai ochi
să fie demoni să fie îngeri să fie oameni
mistuiţi de flăcări
să fie părinţii mei pe care i-am visat
spânzuraţi de cuvinte
să fie Dumnezeu
care ne-a tras pe toţi de urechi?
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com