Dorin Cozan -- urâţii -- poezie

stau sus pe râpcă cu burta plină de supă cu ceapă şi unt cu faţa în cer -
mi-am halit pătura cu trandafiri roşii şi-am asvârlit-o în scobitură
pe urmă praştia cu scoabe liţa de arc cuţitaşu cinci lei şi câţiva bulgări
m-am aburcat şi eu ţinându-mă cu mâinile subţiri de-un ciot crăpat
m-am gudurat sub soarele dulce şi moale ca ţigara de gumă
ş-am închis pleoapele sub vântul ca un val de carton
zbârnâind morişca din tablă înfiptă în colţ
şi
stau cu burta plină cu faţa în cer întins ca un mort-
îl aştept pe vivi dus în fandolica cu frunza după iarbă la vacă

îmi bag o mână în bunda roasă şi deschid gura
trei sâmburi mi se-opresc în gât unu mi-alunecă ca ghiaţa sub guler
plescăi şi scuip guma în cer aşteptând ploaia de bulgări a lu goie
ca nişte ulii plini de scoabe traversă stolul
deschid gura din nou plescăi
- cioaro cra craaa cra-craa

pe urmă am deschis iar cartea cu învelitoarea albastră
ş-am halit un capitol până n-am mai văzut
cum a plâns băietul singur pe lume când şi-a vândut văcuţa
cum am plâns şi eu i-aş fi dat toţi banii toţi şi l-aş fi luat cu mine în cameră
la vetuca să vedem sandibel
şi vacile noastre să fete la iarnă în sală-

stai, frunza, nu mă linge la ochi, dă-te naibii jos de pe umăr,
strigă vivi nebuna asta şi dă-mi şi mie cireşe, o mână, hai, mă –
hai că ma` a pus lumina în şură

hai, ma`, - vivi o priveşte cu mina înmuiată în gură-

şi pe urmă?