| |
|
| |
nisipiu sentiment
în lumina unei dimineţi exilate
senzual ca un melc într-o cochilie de împrumut
bucurie îndoliată răsucită
în carnea mea în oasele mele dorul
fiu trimis în lume pentru a răscumpăra
ezitarea din glasul acelei toamne
ce stătea mereu între mine şi lume
petecul de soare uitat mereu
în colţul gurii
poartă acum un fluture
de umbră
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Beniamin -
2007-02-12 |
"nisipiu sentiment"
"dimineţi exilate"
"...melc într-o cochilie de împrumut"
si, evident,
"petecul de soare uitat mereu
în colţul gurii
poartă acum un fluture
de umbră"
Poemul exprima instrainarea, exilarea, trecerea in alta dimensiune ("bucurie îndoliată răsucită") care ne desparte intr-o anumita masura de puritatea senzatiilor primare, intiale. Incepem sa devenim nisipii (sper insa, nu insipizi...)
Noi astia mai exilati, la propriu si la figurat, ne simtim chiar ca "într-o cochilie de împrumut".
- dungile albe negre par cumva de prisos dar, tu care le-ai vazut, sunt sigur ca le gasesti ceva mai mult sens;
|
| anna -
2007-02-12 |
e greu sa redai instrainarea Beniamin...
sa incerci sa prinzi radacini in nisip
sa rezisti desertului
sa-ti faca umbra doar dorul,
sa nu ai un umar racoros
de care sa-ti reaza-mi departarea...
e mai bine fara dungi, ai dreptate, multumesc de apa proaspata
... si de merinde, o sa-mi ajunga un timp:)
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com