| |
|
| |
Mă-nfăşor în arca lui moebius
din lăuntru-n afară continuu
diamantul taie sunete-n carne,
urmele tale îşi iau zborul.
Nici o armură nu-mi este pe măsură
în supermarket azi vânzătorul mi-a şoptit:
pentru că ai o sabie înfiptă în piept!
La început am râs nu l-am crezut
am scăpat din mână pungile cu vise
cum aşa, am strigat, cum aşa,
când eu, de când mă ştiu, sunt cum sunt!
Da, a zâmbit el, şi mi-a arătat mânerul aurit
uşor ieşit în afară,
iată de ce mă dureau mângâierile
şi tot ce atingeam cu inima sângera.
Mâinile tale pâlpâiau în noapte,
cauterizau lacrima.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
Aranca -
2007-02-09  |
oare sabia nu este decât un laitmotiv, o proiecţie a unui obiect bidimensional într-un spaţiu tridimensional al prezentului?
şi de ce arca? o nouă arcă a lui Noe ca o imagine în spaţiu, ca o arcă salvatoare creată din benzi din ce în ce mai multe, la nesfârşit?
purtăm fiecare câte o sabie de multe ori înfiptă în umeri, în omoplaţi, de aproape.
de cele mai multe ori, cel ce îţi înfige sabia în piept te priveşte întotdeauna în adâncul ochilor şi ai deplină încredere şi îl laşi să se apropie...
"iată de ce mă dureau mângâierile
şi tot ce atingeam cu inima sângera."
|
| teotim -
2007-02-10 |
Mulţumesc, Marina, pentru reflecţiile şi interogaţiile pe marginea textului, mă gândeam că acea sabie înfiptă poate fi însăşi moartea împlântată în condiţia omenească sau, de ce nu, iubirea pogorâtoare, sacrificială a lui Dumnezeu ce ne traversează existenţa.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com