| |
|
| |
Când nu are sfinţi la-ndemână Dumnezeu lucrează prin cioburi:
le culege din ţărână, priveşte-ndelung noroiul amestecat cu iarbă,
îl dă uşor la o parte, îl curăţă cu mâinile umezite de linişte
până ce-apare o sclipire în care-şi oglindeşte chipul.
Apoi printr-o sigură mişcare accelerată în mii de fiinţe şi lucruri
o răsfrânge. Spre seară se-apropie cu ochii tăi în palme,
în timp ce falsezi delicat la fereastră, o glastră atinge în treacăt
un fald de mânecă, se sparge şi florile-adorm pe pervaz.
Cuvintele saltă pe clape, viaţa pare o frunză pe care vântul
ţi-a prins-o în părul atins de zăpadă, iar drumul, o limbă
ce se pierde-n gâtlejul misterului. Când nu are sfinţi la-ndemână,
Dumnezeu aprinde din frunze uscate un foc în jurul căruia
toate fiinţele vin să-şi încălzească mâinile tremurânde.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| stefan doru dancus -
2007-02-06 |
Superb. Textul imi aduce aminte de serile mele petrecute pe muntele Cozia. Si eu am scris in acest registru atat de rar folosit de scriitorii momentului. Poate ar fi bine sa construiesti un volum pe aceasta linie.
Sunt curios. Toata scriitorimea se da in vant dupa neologisme si tehnici abstracte de scriere.
Faptul ca descopar uneori (rareori) si texte de acest fel ma entuziasmeaza. Voi urmari ce publici in continuare.
Sa ai pace, Dancus
|
Aranca -
2007-02-06  |
imi aminteste despre o poveste a cioburilor din viata mea: cum ingropam fiecare pui de vrabie lipsita de viata gasita, jalea ce ne cuprindea copii fiind, dupa faptura lui Dumnezeu.
deosebit poemul din care subliniez modul de interpretare al Creatiei si Creatorului:
"Când nu are sfinţi la-ndemână Dumnezeu lucrează prin cioburi:
le culege din ţărână, priveşte-ndelung noroiul amestecat cu iarbă,
îl dă uşor la o parte, îl curăţă cu mâinile umezite de linişte
până ce-apare o sclipire în care-şi oglindeşte chipul."
"Când nu are sfinţi la-ndemână,
Dumnezeu aprinde din frunze uscate un foc în jurul căruia
toate fiinţele vin să-şi încălzească mâinile tremurânde."
|
| anna -
2007-02-06 |
un poem curat ca o lacrima, Dumnezeu oglindit in chipul nostru...
reusita combinatia de trecere dintr-o imagine simbolica in alta:
„Cuvintele saltă pe clape, viaţa pare o frunză pe care vântul
ţi-a prins-o în părul atins de zăpadă, iar drumul, o limbă
ce se pierde-n gâtlejul misterului”
daca Dumnezeu este in creatie, noi suntem o parte din El, de aici ne vine uneori
stralucirea ... cunosc acest poem, l-am citit iar cu aceeasi emotie, cuvintele tale se spun
cu usurinta celui care cunoaste regulile poetice, acum as vrea insa sa le alatur un semn al recunoasterii mele!
jur ca nu am venit pe urmele tale Aranca:)
|
| anna -
2007-02-06 |
am uitat semnul acesta, scuze!
|
| teotim -
2007-02-06 |
Vă mulţumesc pentru cuvintele generoase, mă bucur să vă aflu veghind aceste versuri.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com