| |
|
| |
evenimentele cosmice corespund
întotdeauna cu plecările tale
ieri s-a pierdut o galaxie
a dispărut pur şi simplu
odată cu aerul
pe care-l purtai la înălţime
toate îţi vin ca turnate ţie
dar mai ales plecările
imprimi dinainte un ritm lunatec
apoi explorezi analogiile dintre
nevoia de tandreţe şi
cuiburile de păsări de pe umerii mei
cu melodia trupului m-aş răzbuna
pe sărutul tău convenţional la oră nepotrivită
când sângele meu se arăta viu
semn că încă sunt o fiinţă crepusculară
dar ce cuminte rămâne gura ta
pe glezna lunii amprentele tale
nu ştiu frământa întoarcerea
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Imparateasa -
2007-02-06 |
aici este o goana de suflete. destul de sus daca se ia cu sine si aerul si cerul. o impletire zbuciumata soldata cu o tacere printre spatiile ramase libere de viata. niciodata sa nu ne intoarcem de unde am plecat. azi am avut texte trecute prin tristete, draga anna.
|
| Beniamin -
2007-02-07 |
"ieri s-a pierdut o galaxie [...]
odată cu aerul
pe care-l purtai la înălţime"
"...ritm lunatec"
"cuiburile de păsări de pe umerii mei"
Imagini care merita o lectura atenta si impregnare tipic craciuniana.
Pe undeva, global vorbind pentru poemul de fata, se simte o indecizie intre detasare lucida si expunere directa, emotionala.
"melodia trupului", "pe glezna lunii amprentele tale", "fiinta crepusculara" par un pic fortate poetic.
de unde vine caruta? (vreo legatura cu constelatiile?) s-ar putea ca titlul sa dezavantajeze poemul. iarta-mi indrazneala.
pe de alta parte : de unde atata sange in poemele tale? ar fi interesant de vazut cum se justifica (leit)motivul asta intr-un grupaj de poeme.
cuiburile acelea de pasari chiar m-au marcat...
|
| anna -
2007-02-10 |
da Adina, s-au intalnit tristetile noastre... niciodata terminate, intotdeauna la inaltime:)
multumesc de trecere!
Beniamin, cine are pretentia ca e lucid? :)
despre indrazneala, numai de bine... am nevoie de comentarii obiective, altfel cum as stii ce am de facut? iar tu posesi aceasta arta a ochiului care vede...
caruta vine ... de fapt voiam doar o masura pentru tristete si nu am gasit alta, dar poate fi invocat Ilie cand se supara:)
despre „sange” nu cred ca mi-am dat neaparat seama... cred ca e mai degraba un reflex fara premeditare, nu stiu exact de unde venit ... in schimb ma bucur ca ai vazut cuiburile de pe umeri, uneori aici se intampla si lucruri frumoase:)
iti multumesc pentru acest comentariul, ma simt privilegiata si mi-e bine:)
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com