| |
|
| |
Am sărit cu elan peste iedera zveltă,
şi-am fost tras în vârtejul din filele roase,
care-n galbenu-i sul m-a cuprins ca o deltă,
şi în larg mi-a purtat bătrânele oase.
Peste văi de-amintire, laviuri de umbre
translucid se aţin, în abruptele maluri,
aşternând în tăcere culorile sumbre
peste aripa prinsă-ntre pietre şi valuri…
Regăsesc în ruine, în ora târzie,
sub coloşii de gânduri, iubirea zdrobită,
mă atinge suflarea-i ce încă adie,
şi miresmele-şi lasă în clipa albită.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com