| |
|
| |
zâmbetul tău a umplut cerul de fluturi
zilei i-ai împrumutat răsăritul
golul dintre coaste zboară cu un veac înainte
se prinde singur în laţul ce strânge
suie atingerea ta pe drum de lumină
stă de veghe liniştea în clopotul cu îngeri
tac mă întind peste umbra lunii
fluturii urcă pe scara de sânge
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2007-02-02 |
desi e interesanta poezia, strofa a doua are o tenta usor horror.
"coboară vorba ta pe sul de lumină
îmi taie jumătate de limbă" suna ciudat.
|
| anna -
2007-02-04 |
da Aranca, cred ca ai dreptate... voiam sa reliefez mutenia, nerostirea... dar realizez acum ca imaginea e prea dura. am gasit ceva provizoriu, o sa mai caut oricum, multumesc!
|
| Aranca -
2007-02-04 |
e cu totul altceva.
sta mult mai bine ultimul vers iar metafora asta este cu totul aparte:
"stă de veghe liniştea în clopotul cu îngeri"
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com